Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imaginile care fac înconjurul lumii. Gestul unei asistente care dezvăluie câți bolnavi de Covid sunt de fapt în spitale

O asistentă din UK susține că sistemul medical din țară este departe de a fi depășit de numărul de cazuri de Covid-19 și că ea nu a avut de muncă timp de 3 săptămâni, când pandemia era la cel mai ridicat nivel.

Într-o înregistrare video care face înconjurul lumii, Shelley Tasker, 43 de ani, asistentă medicală la spitalul Treliske, susține că vrea să dezvăluie publicului ce se întâmplă cu adevărat în spatele ușilor închise din spitalele NHS, scrie Daily Mail.

Femeia a ales să demisioneze public, susținând că timp de trei săptămâni nu a avut de lucru atunci când pandemia era la cel mai înalt nivel, deoarece nu erau pacienți.

„Deși am iubit mereu NHS-ul nostru, nu mai este NHS-ul nostru. Este condus de guvernul corupt și de oamenii care conduc această companie. Nu mai avem asistență medicală. Vă pot spune acum că atunci când lucram la apogeul pandemiei nu am avut de lucru timp de trei săptămâni, deoarece nu erau pacienți. Avem un singur salon pentru Covid. Niciunul dintre saloane nu era plin de pacienți cu Covid și nu sunt pline nici acum„, a declarat Shelley Tasker, în fața unei biserici.

Asistenta susține că, în prezent, cazurile de gripă și cele de Covid sunt înregistrate ca „fiind același lucru” pe certificatele de deces.

Citește și
alegeri parlamentare 2020
Cum se va desfăşura campania electorală pentru parlamentare în condiții de pandemie

“Vă pot spune că vineri în spitalul Treliske erau trei persoane cu Covid. Nu erau decese, doar trei cazuri - și asta acoperă spitalul Treliske, West Cornwall și Hayle. Numărul total de decese din aceste trei spitale, în ultimele 7 luni, este de 76, iar asta înseamnă 10 decese pe lună, dar s-a decis lockdown-ul“, a continuat femeia, în fața unei mulțimi care o aclama.

Potrivit Daily Mail, cifrele NHS arată că 67 de persoane au murit de Covid-19 la spitalul Treliske între martie și septembrie, iar datele oficiale par să susțină dezvăluiri asistentei medicale - au fost doar patru persoane cu coronavirus care au primit îngrijiri la Royal Cornwall Hospitals NHS Trust pe 29 octombrie.

 

Daily Mail publică, de asemenea, un grafic dintr-un raport privind capacitatea de paturi în spitalele din sistemul medical britanic.

După cum se poate vedea în grafic, numărul paturilor pentru pacienții cu Covid-19 este cu mult sub capacitatea întregului sistem medical.

 

Vorbind exclusiv pentru FEMAIL despre cifrele pe care guvernul le prezintă publicului, Shelley a afirmat: „Sunt minciuni. Am închis tot Cornwall pentru trei persoane internate în spital. Nici măcar nu au murit - se presupune că au COVID. Câți oameni vor muri din cauza asta? Există o agendă aici și oamenii trebuie să înceapă să-și dea seama.”

Vorbind despre decizia sa de a aborda subiectul în mod public, Shelley a explicat: „Mă gândeam de mult la asta. Am tăcut, dar oamenii trebuie să vadă acele cifre. Cred că sunt mulți oameni care pun întrebări acum. Asta este bine pentru că lumea nu poate continua așa cum este„.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult