Imagini emoționante. Cum au sărbătorit britanicii ieșirea oficială din UE
S-au înregistrat 621 de voturi ”pentru” şi 49 ”împotrivă”. Au fost şi 13 abţineri.
La finalul votului, europarlamentarii au cântat melodia Auld Lang Syne, pe versurile poetului scoţian Robert Burns. La final, au aplaudat.
După vot, preşedintele PE David Sassoli a declarat că europarlamentarii sunt profund întristați să vadă că Marea Britanie părăseşte UE.
Adresându-se europarlamentarilor britanici, el a spus: ”Apreciem sincer toată munca voastră din ultimii ani”.
”Părăsiţi UE, dar veţi fi în continuare parte a Europei”, a afirmat Sassoli.
Votul din Parlamentul European are loc după finalizarea procesului de ratificare în Regatul Unit şi după avizul favorabil dat săptămâna trecută de Comisia pentru afaceri constituţionale din PE, transmite News.ro.
Reprezentantul regatului Unit la UE Tim Barrow a depus miercuri, la Consiliul European, documentul oficial care arată că Londra şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale în vederea ieşirii sale din UE.
Ultima etapă este adoptarea prin procedură scrisă a tratatului de către Consiliul European (statele membre).
După 47 de ani de relaţie adesea dificilă, Brexitul se va consuma vineri la ora 23.00 GMT (sâmbătă, 1.00, ora României).
Sursa: News.ro
Etichete: Marea Britanie , parlamentul european , brexit , ratificare
Dată publicare: 29-01-2020 20:36