Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imagini de nedescris în Germania și Belgia: Tineri au murit încercând să-i ajute pe alţii, până în ultima clipă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bilanţul inundaţiilor catastrofale din vestul Europei, creşte fără încetare. Sunt cel puţin 165 de morţi în Germania şi 31 în Belgia vecină. Şi în continuare, zeci de dispăruţi.

Cancelarul Angela Merkel a mers pentru a două oară în zonele devastate de o viitură uriaşă, pe râul Ahr. În Belgia, este zi de doliu naţional, iar regele, regina şi premierul au participat la o ceremonie de comemorare a victimelor.

Pe o stradă mare din Bad Neuenahr-Ahrweiler, un orăşel - odată - pitoresc, dintr-o zonă viticolă de pe malul râului Ahr, părintele Joerg Meyrer îşi coroieşte cu greu drum printre mormanele de resturi. De aproape o săptămână, un preot catolic a lăsat deoparte sutana şi a încălţat cizmele. Își ajută enoriașii, dar încearcă și să-i îmbărbăteze.

Joerg Meyrer: “A fost un val de inundaţii de proporţii inimaginabile, miercuri noaptea. A existat o avertizare şi am ştiut cu aproximaţie cât de înaltă poate fi, dar n-am avut idee ce poate însemna asta: şapte metri!”.

Mai ales că trecuse un secol şi mai bine de la ultimele inundaţii serioase, în respectiva zonă.

Citește și
inundații Germania
Zeci de români au fost surprinsi în mijlocul inundațiilor devastatoare din Germania: „Mulți au pierdut totul”

Joerg Meyrer: “Au fost vârstnici care au murit în pat pentru că n-au putut să se ridice sau n-au auzit că vine apa. Tineri care au murit încercând să-i ajute pe alţii, până în ultima clipă. Oameni care au murit în maşini încercând să scape de viitură care i-a surprins...”

Sunt multe așezări distruse. Doar în ţinutul Ahrweiler bilanţurile oficiale, provizorii, indică aproape 120 morţi, dar cel mai probabil au pierit şi mai mulţi.

Sam Kiley, reporter CNN: "Râul Ahr a trecut prin acest oraş (Schlud) cu o furie de neimaginat şi a luat cu el bucăţi din case, a aruncat copaci prin ferestrele altor locuinţe. Dar multe case au fost distruse până la fundaţie, luate cu totul de apă şi duse în aval. Şi dacă nu vă puteţi imagina forţa viiturii, uitaţi-vă la aceste grămezi de resturi, cărate dintr-o casă în alta".

“Unele case s-au prăbuşit pe jumătate, altele nu mai sunt deloc. E frustrant... Trudim aici de vreo două ore şi abia am reuşit să adunăm grămăjoara asta de resturi”, a spus un tânăr.

Dezolare şi în Belgia, care deplânge mai bine de 30 de morţi. Primarul din Verviers, unul dintre orașele belgiene cel mai greu lovite, susţine că autoritățile locale nu au fost alertate la timp, astfel încât să poată evacua oamenii.

Muriel Targnion, primarul din Verviers: "La ora zece seara nu era nicio picătură de ploaie aici în Verviers, iar la 3 dimineaţa am văzut aproape un tsunami. Dacă am fi fost avertizați, am fi putut evacua o parte din populație, am fi putut evita decesele, am fi putut muta mășini, oamenii şi-ar fi putut salva din lucruri”.

CITEȘTE ȘI: Zeci de români au fost surprinsi în mijlocul inundațiilor devastatoare din Germania: „Mulți au pierdut totul”

Torentele vijelioase au luat vieţi au distrus cartiere întregi, dar au năruit şi amintiri, toate acele lucruri mărunte dar de o valoare inestimabilă pentru cei care le dețin.

Multe amintiri pierdute, pe care le avea de la bunicul lui, care a murit săptămâna trecută...

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult