Imaginea emoționantă cu câinele lui George Bush Sr., lângă sicriul fostului președinte
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Fotografia, făcută duminică, îl surprinde pe Sully, un câine din rasa labrador retiever, lângă sicriul celui de-al 41-lea președinte al Statelor Unite, care a murit vineri la vârsta de 94 de ani, informează Huffington Post.
„Misiune îndeplinită”, este mesajul care însoțește imaginea postată pe contul de Twitter al lui Jim McGrath, purtător de cuvânt al familiei Bush.
Sully a fost special antrenat pentru a-l ajuta pe George Bush Sr. în activitățile zilnice. El fusese primit în familia Bush în iunie 2017, cucerind inimile internauților cu fotografiile în care apare alături de fostul președinte.
„Gândurile noastre se îndreaptă spre familia Bush în aceste vremuri grele. A fost o onoare să i-l ofer pe Sully președintelui, pentru a-i fi alături în ultimele luni. Patriot și vizionar, președintele Bush va fi mereu un erou pentru persoanele cu dizabilități și familiile lor, datorită eforturilor de a aproba Legea Americanilor cu Dizabilități”, a precizat John Miller, președintele asociației de unde provine Sully.
După sărbători, Sully va fi transferat la Centrul Militar Național Walter Reed.
George Bush Senior, al 41-lea preşedinte american, a murit la 94 de ani, în locuinţa lui din Houston.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!