Haos economic în Afganistan. Cozi kilometrice în fața băncilor, în timp ce talibanii trag focuri de avertisment
Your browser doesn't support HTML5 video.
Într-o ţară în care jumătate din populaţie are nevoie de ajutoare ca să supravieţuiască, noul regim trebuie să găsească soluţii pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă în Afganistan. Lucru pe care, spun analiştii, nu este pregătit să o facă.
Pe de altă parte, una dintre urmările victoriei talibanilor este o iminentă criză a refugiaților, care stârnește deja zâzanie în Uniunea Europeană.
„Să rămână în regiune, să nu vină în Europa!”, le transmit afganilor Cehia, Austria şi Danemarca.
Haos economic în AfganistanMii de localnici rămaşi fără bani aşteaptă la cozi kilometrice, în faţa băncilor, ca să-şi scoată economiile. Talibanii trag focuri de avertisment ca să-i convingă pe oameni să se liniştească.
Abdullah Khan, localnic: „Oamenii vin aici şi stau mult timp la coadă, sunt cel puţin 1.500, 2.000 de oameni aici. Îşi asumă riscuri şi e foarte greu să-şi ia banii, situaţia nu e prea bună. Talibanii deschid focul uneori”.
Potrivit Naţiunilor Unite, aproape jumătate din populaţia ţării are nevoie de ajutoare ca să supravieţuiască. 30% dintre afgani nu au locuri de muncă, magazinele sunt închise, alimentele sunt pe terminate, iar localnicii aşteaptă ca talibanii să rezolve situaţia.
Ahmad Ramish, proprietar de magazin: „Le cerem talibanilor să aducă pacea, ca să încurajeze economia. Situaţia e foarte proastă. De când talibanii au intrat în Kabul, oamenii s-au confruntat cu şi mai multe probleme economice”.
Michael Kugelman, analist: „Avem un guvern care ia puterea şi care nu are niciun fel de experienţă cu politicile macroeconomice. Toată experienţa de guvernare a talibanilor se limitează la o justiție rapidă și brutală, nu la politici economice rezonabile”.
Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Puţin a criticat intervenţia americană în Afganistan, despre care a spus că nu a realizat nimic.
Vladimir Puţin, preşedintele Rusiei: „Timp de 20 de ani, armata americană a încercat să-i civilizeze pe afgani, să introducă propriile standarde de viaţă, inclusiv organizarea politică a societăţii. Tot ce au obţinut a fost pierderi şi tragedii pentru cei care au încercat asta, pentru Statele Unite şi în special pentru oamenii care trăiesc în Afganistan. Rezultatul a fost zero, dacă nu negativ”.
În acest timp, din Qatar şi până în Germania sau Italia, zeci de mii de refugiaţi afgani stau în tabere de corturi în aşteptarea următoarei etape a vieţii lor.
Joshua Olson, comandatul bazei Ramstein: „Te face să te gândeşti la părinţii ori bunicii tăi, care au venit cu vaporul în America, câte sacrificii au făcut. Am cam uitat toate astea”.
Până când li se procesează documentele, peste 20 de mii de afgani sunt în baza americană din Ramstein, Germania, mai mult decât dublul populaţiei oraşului de care ţine unitatea. Numai copii sunt peste 6 mii, între care trei născuţi între timp.
Atika Shubert, CNN: „V-aţi gândit că va lua aşa proporţii?” Militar: „Nici pe de parte. Știam că vom răzbi, dar haosul a fost copleşitor. Am zis că putem primi zece avioane, dar după ce au venit zece, mai erau 15 pe drum”.
Numeroşi voluntari s-au înfiinţat la porţile bazei, gata să sorteze donaţiile făcute de comunităţile locale.
Cei 80 de mii de oameni evacuaţi de occidentali în ultimele săptămâni sunt doar o mică parte din jumătatea de milion de refugiaţi afgani preconizată de Naţiunile Unite pentru viitorul apropiat.
Însă, la reuniunea miniştrilor de Interne din Uniunea Europeană, dezacordurile au ieşit rapid în evidenţă. Dacă Luxemburgul s-a pronunţat pentru stabilirea unor cote de refugiaţi pentru statele membre, în schimb, reprezentanţii Austriei, Cehiei şi Danemarcei au făcut front comun, declarând că afganii care fug de jihadiști trebuie să rămână în ţările vecine Afganistanului, nu să vină în Europa.
Sursa: Pro TV
Etichete: refugiati , europa , afganistan , banci , economie
Dată publicare: 02-09-2021 09:46