Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Hamas avertizează că mai mulţi ostatici vor muri dacă Israelul încearcă să îi elibereze militar, în loc să ajungă la un acord

Hamas a avertizat că ostaticii israelieni deţinuţi în Gaza se vor întoarce „în sicrie” dacă Israelul încearcă să îi elibereze prin presiuni militare, transmite CNN.

O declaraţie publicată de gruparea militantă, care controlează Gaza, afirmă că luptătorii săi care păzesc prizonierii deţinuţi în enclava palestiniană au „noi instrucţiuni” cu privire la modul în care trebuie să se comporte cu ostaticii dacă forţele israeliene se apropie, şi a publicat un afiş ilustrat care aparent arată ostatici ameninţaţi cu o armă.

”Insistenţa lui Netanyahu de a elibera prizonierii prin presiune militară în loc să încheie un acord va însemna că aceştia se vor întoarce la familiile lor în sicrie, iar familiile lor vor trebui să aleagă dacă sunt morţi sau vii”, se arată într-o declaraţie făcută luni de Abu Obaida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Al-Qassam, aripa militară a Hamas.

Declaraţia Hamas urmează recuperării trupurilor a şase ostatici din Gaza de către forţele israeliene în cursul weekendului.

Un purtător de cuvânt israelian a declarat duminică că ostaticii au fost „ucişi cu brutalitate de teroriştii Hamas” cu puţin timp înainte ca soldaţii să ajungă la ei. Premierul israelian

Citește și
Björn Höcke (AfD)
Pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, un partid de extremă dreapta din Germania, gata să câștige alegeri regionale

Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul va riposta ferm împotriva Hamas în urma uciderii celor şase ostatici ale căror trupuri au fost salvate în weekend.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult