Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Hamas a respins armistițiul de două luni propus de Israel în schimbul eliberării tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza

Hamas a respins armistițiul de două luni propus de Israel în schimbul eliberării tuturor ostaticilor aflați în Fâșia Gaza, a anunțat, marți, sub protecția anonimatului, un oficial egiptean de rang înalt care a vorbit cu The Associated Press.

Oficialii statului evreu le promiseseră liderilor Hamas că, în schimbul ostaticilor, vor pune în libertate o serie de prizonieri palestinieni aflați în Israel, scrie The Times of Israel.

Potrivit, oficialului egiptean, liderii Hamas au refuzat, de asemenea, să părăsească Gaza și au cerut ca Israelul să-și retragă complet forțele terestre din Fâșia Gaza și să permită palestinienilor să se întoarcă la casele lor.

Deocamdată, decizia luată de Hamas nu a fost confirmată oficial de către partea israeliană. Postul de știri Channel 12, care a citat oficiali evrei care au dorit să rămână anonimi, a anunțat că statul evreu nu a fost informat de către mediatorii egipteni și qatarezi că Hamas le-a respins oferta.

Conform ofertei înaintate, Israelul s-a arătat dispus să permită unor oameni de la vârful Hams, printre care lui Yahya Sinwar, șeful grupării din Fâșia Gaza, dar și altor lideri de top palestinieni, să plece în alte țări.

Citește și
război gaza
Israel propune ca liderii Hamas să părăsească Gaza ca parte a unor discuţii mai ample de încetare a focului

Vestea că Hamas a respins propunerea Israelului este, într-o oarecare măsură, surprinzătoare, având în vedere că purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Al Ansari, a adoptat un ton optimist pe parcursul zilei de marți în ceea ce privește eforturile de mediere.

"Suntem angajați în discuții serioase cu ambele părți. Am prezentat idei ambelor părți. Primim un flux constant de răspunsuri din partea ambelor părți, iar acest lucru este în sine un motiv de optimism", a spus acesta.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult