Grupul de la Visegrad sprijină aderarea la UE a două state din estul Europei
"Grupul de la Visegrad susţine deplin deschiderea negocierilor cu Macedonia de Nord şi Albania anul acesta" a declarat la Praga presei premierul slovac Peter Pellegrini, la încheierea unui summit cu cinci ţări din regiunea Balcanilor (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia).
Într-un comunicat comun, ţările membre ale Grupului de la Visegrad au chemat, de asemenea, Uniunea Europeană să accelereze discuţiile începute cu Muntenegru şi Serbia.
"Reunificarea Europei nu va fi completă atât timp cât toate ţările din Balcani nu se vor fi alăturat procesului de integrare europeană" a declarat premierul ceh Andrej Babis, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Grupului de la Visegrad.
"Extinderea UE este mijlocul cel mai eficient de a aduce stabilitate, securitate, democraţie şi prosperitate în Balcani", a adăugat el.
În iunie, UE a decis să amâne pentru luna octombrie decizia privind deschiderea negocierilor de aderare pentru Macedonia de Nord şi Albania.
Majoritatea statelor membre sunt pregătite să înceapă aceste negocieri deoarece cele două state candidate au îndeplinit toate cerinţele, dar Franţa, Olanda şi Danemarca frânează procesul de aderare. La rândul său, Germania a exprimat anumite rezerve.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: macedonia de nord , albania , aderare la ue
Dată publicare: 13-09-2019 07:06