Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Gropile comune în care au fost îngropate nurci sacrificate în Danemarca ar fi contaminat apele subterane

Nurcile aflate în stare de descompunere după ce au fost îngropate în gropi comune în Danemarca în urma unei campanii de sacrificare la nivel naţional ar fi contaminat apele subterane.

Informațiile au fost făcute publice într-un raport al unei agenții guvernamentale, difuzat de postul local Radio4, conform Reuters.

Guvernul danez a dispus sacrificarea a aproximativ 17 milioane de nurci la începutul lunii noiembrie, după ce sute de ferme de blană au fost afectate de focare de coronavirus, iar autorităţile au descoperit la oameni tulpini ale virusului care suferiseră mutaţii.

Provocarea de natură logistică a îndepărtării unui număr atât de mare de animale moarte a determinat autorităţile să îngroape o parte dintre nurci în gropi dintr-o zonă militară din vestul Danemarcei, la doi metri adâncime.

Autorităţile guvernamentale au declarat ulterior că intenţionează să dezgroape nurcile după ce unele cadavre s-au ridicat la suprafaţă din gropile comune, cel mai probabil din cauza gazelor emanate în procesul de descompunere, care au împins corpurile din pământ. Mass-media a numit acest fenomen "nurci zombie".

Citește și
nurci
Rusia își va vaccina toată populația de nurci împotriva noului coronavirus

Un studiu recent atrage atenţia că apele subterane din zonă ar putea să fi fost deja contaminate şi îndeamnă autorităţile să ia măsuri rapide, a relatat Radio4.

Raportul a fost comandat de Agenţia daneză pentru protecţia mediului la sfârşitul lunii noiembrie şi a fost realizat de institutul de cercetări Geological Survey of Denmark and Groenland şi de Universitatea Tehnică din Danemarca, a precizat Radio4.

Agenţia daneză pentru protecţia mediului nu a răspuns imediat la solicitarea Reuters de a comenta pe marginea subiectului.

În prezent, agenţia efectuează teste suplimentare pentru a evalua impactul asupra mediului al gropilor comune, inclusiv prin efectuarea unor sondări geofizice şi foraje. Instituţia a anunţat miercuri că rezultatele sunt aşteptate la începutul anului viitor.

Înaintea de îngroparea nurcilor, autorităţile au declarat că procedeul nu prezintă un risc pentru apa potabilă sau zonele protejate.

Gropile comune, păzite în permanenţă pentru a ţine oamenii şi animalele la distanţă, au stârnit nemulţumirea locuitorilor care se tem de posibile riscuri sanitare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult