Grecia se pregătește de primul val de caniculă din an. Ministru: Riscul de incendii este „foarte ridicat”
Valul de căldură care va dura trei zile va „atinge punctul culminant miercuri şi joi", iar "riscul de incendii va fi foarte mare în zone extinse din Grecia", a indicat presei ministrul, responsabil şi cu protecţia civilă.
Serviciile meteorologice prognozează că mercurul din termometre ar putea ajunge la 42 de grade Celsius în centrul ţării, în condiţiile în care Grecia s-a confruntat deja în ultimele zile cu temperaturi foarte ridicate, în special la Atena, unde joi sunt aşteptate 38 de grade Celsius.
Kikilias le-a cerut grecilor „ajutorul şi atenţia pentru a proteja vieţile umane" şi natura, în condiţiile în care ţara înregistrează zilnic între 30 şi 40 de incendii de pădure, deocamdată la scară redusă.
Deşi vara nu a început încă, marţea trecută au fost înregistrate recorduri de căldură pentru prima săptămână de iunie, potrivit site-ului meteo.gr, temperaturile ajungând în unele locuri la 39,3 grade Celsius.
Această ţară mediteraneană, obişnuită cu valurile de căldură, s-a confruntat în 2023 cu incendii devastatoare şi cu o caniculă de două săptămâni, de o durată fără precedent.
Ea a trecut apoi prin cea mai călduroasă iarnă înregistrată vreodată, iar acum se teme de "o vară foarte dificilă" în ceea ce priveşte incendiile de pădure, potrivit lui Kikilias, intervievat săptămâna trecută de AFP.
Circa 175.000 de hectare de păduri şi terenuri agricole au fost distruse de flăcări în 2023 şi peste 20 de persoane au murit.
Potrivit Grupului interguvernamental de experţi privind evoluţia climei (IPCC), creşterea temperaturilor provocată de emisiile de combustibili fosili de origine umană prelungeşte sezonul incendiilor şi măreşte suprafaţa arsă.
Sursa: Agerpres
Etichete: grecia , canicula , incendii de vegetatie
Dată publicare: 10-06-2024 20:06