Germania sare în ajutorul migranților din largul Italiei. „Nu lăsăm pe nimeni să se înece”
Ministrul a semnalat astfel un gest de bunăvoinţă faţă de acest vecin din sud, înainte de discuţiile UE asupra imigraţiei la sfârşitul acestei luni, relatează DPA, citată de Agerpres.
Ţările Uniunii Europene doresc să ajungă la un acord temporar asupra grijii faţă de migranţii care ajung pe ţărmurile blocului, la întâlnirea miniştrilor lor de Interne, în Malta, pe 23 septembrie. Statele membre ale UE sunt în contradicţie în legătură cu această chestiune după un val de sosiri de persoane în 2015, fugind de conflicte şi sărăcie în Orientul Mijlociu şi Africa.
„Dacă tot ce s-ar conveni ar fi valabil, am putea lua 25% dintre persoanele salvate pe mare şi care ajung în Italia”, a declarat Seehofer pentru ziarul Sueddeutsche. ”Aceasta nu ne va copleşi politica de migraţie”.
Italia şi Grecia se plâng de mult timp de lipsa unei soluţii a UE privind sosirile de migranţi. Eforturile UE de a stabili un sistem de cote nu au reuşit, întâmpinând o puternică rezistenţă a statelor din Est.
O creştere a sosirilor de migranţi pe mare în lunile de vară a încordat relaţiile dintre unele state ale UE şi colegul lor Italia, al cărei fost ministru de Interne de extremă dreaptă, Matteo Salvini, a închis porturile italiene pentru bărcile care salvau noii sosiţi în Mediterana.
„Întotdeauna am spus că politica noastră de imigraţie este umană. Nu vom lăsa pe nimeni să se înece”, a adăugat Seehofer.
Un nou guvern Italian, învestit săptămâna trecută, a promis să schimbe abordarea faţă de salvatorii de migranţi pe mare. Joi, Italia a anunţat că a ajuns la un acord cu ţările UE pentru a împărţi preluarea de migranţi la bordul unei nave a unei organizaţii de caritate în Mediterana.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 14-09-2019 11:56