Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Germania impune restricții dure, după ce cazurile de COVID-19 s-au dublat în ultima săptămână

Cancelarul german Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile instituirea unor noi restricţii, care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise.

''Numărul noilor infectări s-a dublat într-o săptămână. Trebuie să acţionăm acum", a spus şefa guvernului de la Berlin, avertizând că situaţia este ''foarte serioasă'', potrivit Agerpres.

''Sistemul nostru sanitar astăzi încă poate face faţă acestei provocări, dar în ritmul actual al infectărilor va ajunge la limitele capacităţilor sale în câteva săptămâni", a mai atenţionat Merkel.

Noile restricții impuse în Germania

 

Noile restricţii, aplicabile din 2 noiembrie, prevăd de asemenea limitarea reuniunilor la maxim 10 persoane din două gospodării diferite.

Restaurantele, barurile, teatrele, cinematografele, sălile de fitness şi bazinele de înot vor fi închise, iar concertele anulate.

Citește și
Halloween
COVID-19 le fură copiilor bucuria de a colinda de Halloween. Care sunt recomandările medicilor

De asemenea, populaţia este îndemnată să evite călătoriile neesenţiale. Înnoptările în hoteluri vor fi permise doar pentru călătoriile în scop profesional necesare, călătoriile în scop turistic fiind interzise.

Obiectivul acestor măsuri severe - nu însă la fel de restrictive ca în primăvară, când au fost închise magazinele neesenţiale şi şcolile - este, potrivit lui Merkel, să limiteze cât mai mult efectele economice şi să permită menţinerea şcolilor şi grădiniţelor deschise.

Cancelarul a anunţat de asemenea un nou program de ajutor de urgenţă, în valoare de zece miliarde de euro, pentru companiile afectate de restricţiile antiepidemice.

În ultimele 24 de ore Germania a înregistrat 14.964 de noi cazuri de COVID-19 şi 85 de decese, menţinând în continuare rata infectărilor şi a deceselor sub cea a multora dintre ţările vecine.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult