Gardienii Revoluției ar fi înăbușit revolta populară din Iran. Fostul președinte Ahmadinejad a fost arestat
Această informație a fost dată de publicația în limba arabă Al-Quds Al-Arabi, cu sediul la Londra, care susține că are ”surse credibile de la Teheran”, potrivit Times of Israel.
”Unii dintre actualii lideri trăiesc detașați de problemele și preocupările oamenilor și nu știu nimic despre realitățile societății”, ar fi spus fostul președinte în decembrie, în timp ce se afla în orașul Bushehr.
De asemenea, el ar fi spus că Iranul suferă de ”lipsă de conducere” și că Guvernul președintelui Hassan Rouhani ”crede că sunt stăpânii pământurilor, iar poporul este o societate ignorantă”.
Potrivit publicației Al-Quds Al-Arabi, aceste comentarii, care au fost făcute într-un moment în care Iranul este prins într-o mișcare de protest foarte puternică.
Din acest motiv, Mahmoud Ahmadinejad riscă să fie arestat la domiciliu pe termen nedefinit.
Gardienii Revoluţiei a înăbușit revolta populară
Gardienii Revoluţiei, unitatea de elită a armatei iraniene, a anunţat duminică înfrângerea revoltei populare, despre care afirmă că a fost orchestrată de forţe externe, enumerând printre acestea din urmă Israelul şi SUA, informează Reuters, potrivit Agerpres.
'Poporul revoluţionar iranian, împreună cu zecile de mii de membri ai forţelor Basij (unitatea Gardienilor Revoluţiei n.red), poliţia şi Ministerul Informaţiilor au rupt lanţul (revoltelor) creat (...) de SUA, Marea Britanie, regimul sionist (Israelul), Arabia Saudită, ipocriţi (mujahedinii) şi monarhişti', se arată într-o declaraţie transmisă de Gardienii Revoluţiei, în timp ce parlamentul de la Teheran s-a întrunit într-o şedinţă extraordinară pentru a dezbate cauzele revoltelor populare începute la sfârşitul lunii decembrie.
În acelaşi timp, mii de susţinători ai guvernului de la Teheran au organizat pentru a cincea zi consecutiv manifestaţii de sprijin pentru guvern, scandând lozinci ostile Statelor Unite, Marii Britanii şi Israelului.
Manifestaţiile antiguvernamentale au izbucnit pe 28 decembrie, când în mai multe oraşe iraniene mii de persoane au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva preţurilor mari, corupţiei şi politicii economice a guvernului preşedintelui Hassan Rohani, în zilele următoare manifestaţiile extinzându-se în peste 80 de localităţi. Conform surselor oficiale, în urma confruntărilor cu forţele de ordine au fost ucise 22 de persoane şi au fost operate peste o mie de arestări.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că majoritatea celor arestaţi au fost între timp eliberaţi condiţionat, întrucât ei au fost 'manipulaţi' pentru a se alătura protestelor, în schimb liderii revoltei au rămas în arest preventiv.
Localnici din mai multe oraşe intervievaţi de reporteri ai agenţiei Reuters au confirmat că în ultimele zile protestele s-au stins, ca urmare a mobilizării masive a forţelor Gardienilor Revoluţiei, aceeaşi unitate care o contribuit decisiv şi la înăbuşirea revoltei din anul 2009.
Sursa: Times of Israel, Agerpres
Etichete: iran , proteste , teheran , revolta , gardienii revolutiei , Mahmoud Ahmadinejad
Dată publicare: 07-01-2018 16:30