Galleria Vittorio Emanuele II din Milano, vandalizată sub privirile uluite ale turiștilor. Ce a apărut pe fațadă VIDEO
O înregistrare video postată online arată trei personaje îmbrăcate în negru care marchează o inscripţie verde în vârful clădirii, în timp ce turiştii privesc uimiţi.
Poliţia locală a declarat că grupul a fost observat luni seară, în jurul orei 22.30, dar persoanele au fugit înainte ca ofiţerii să poată face o arestare.
O investigaţie este în curs de desfăşurare pentru a încerca să identifice indivizii şi să determine cum au obţinut accesul în partea superioară a faţadei, care în mod normal este interzisă.
Galeria, care datează din secolul al XIX-lea, găzduieşte magazine, restaurante şi hoteluri care ar fi putut fi folosite pentru a avea acces în partea de sus.
Premierul cere pentru autori ”o lecție pe care nu o vor uita niciodată”Tag-urile par a fi opera unor artişti graffiti. Se pare că nu există nicio legătură aparentă cu grupurile politice şi protestatarii ecologişti care au vizat muzee şi comori arhitecturale italiene în ultimele luni.
Acţiunea a atras furia vicepremierului Matteo Salvini, care a declarat că autorii ar trebui să primească „o lecţie pe care nu o vor uita niciodată”, cu pedepse cu închisoarea, amenzi sau muncă în folosul comunităţii.