Seceta extremă din Irak a scos la iveală un oraș vechi de 3.400 de ani. GALERIE FOTO
Galerie foto
Cercetătorii au anunțat luni descoperirea orașului de 3.400 de ani, iar acum lucrează la conservarea artefactelor expuse sau distruse de problemele de mediu cu care se confruntă planeta noastră, potrivit Insider.
Seceta a lovit regiunea irakiană Kurdistan în decembrie, determinându-i pe localnici să extragă cantități mari de apă dintr-un rezervor al râului Tigru, pentru a preveni uscarea culturilor. Nivelul scăzut al apei au condus la descoperirea orașului.
Temperaturile tot mai crescute amenință hrana și viețile oamenilorPotrivit Organizației Națiunilor Unite (ONU), Irak estea a cincea cea mai vulnerabilă țară la schimbările climatice din lume, temperaturile tot mai mari făcând țara mai predispusă la secetă și amenințând hrana și viețile locuitorilor.
„Rezervele de apă sunt mult mai mici decât anul trecut, cu aproximativ 50%,” a spus un consilier de rang înalt al Ministerului resurselor de apă din Irak, care a motivat penuria prin secetele din 2020, 2021 și 2022.
Orașul include un palat cu ziduri cu înălțimea de aproximativ șase metri, mai multe turnuri și clădiri cu mai multe etaje.
Despre orașul descoperit în Irak, care datează din timpul Imperiului MittaniAșezarea datează din timpul Imperiului Mittani, un regat care a controlat părți mari din nordul Mesopotamiei și Siria între anii 1550 și 1350 BC, când orașul a fost distrus de un cutremur.
Seismul a provocat prăbușirea zidurilor peste clădiri, pe care le-a îngropat, dar experții spun că acest lucru ar fi putut ajuta la conservarea structurilor antice după mii de ani în care au fost înghițite de ape.
„Rezultatele săpăturilor arată că locația a fost un importat centru al Imperiului Mittani,” a spus arheologul Hasan Ahmed Qasim, lider al Organizației de Arheologie din Kurdistan, care conduce echipa de săpături.
Ce au mai descoperit cercetătoriiCercetătorii au mai descoperit și cinci borcane de ceramică conținând peste 100 de tăblițe cuneiforme sau plăci de scris folosite în timpul epocii Bronzului, inclusiv o tăbliță care se află încă în plicul său original din lut.
„Este aproape un miracol că tăblițele cuneiforme făcute din lut necopt au supraviețuit atâtea decenii sub apă,” a spus Peter Pfälzner de la Universitatea din Tübingen, care a făcut parte din echipa de săpături.
Tot mai multe descoperiri arheologice cauzate de schimbările climaticeDescoperirea nu este primul caz în care cercetătorii descoperă artefacte expuse sau distruse de efectele schimbările climatice.
Apele are se retrag, ghețarii care se topesc și nivelurile mării în creștere scoate la iveală noi descoperiri.
În Lacul Mead din Nevada, corpuri scufundate pe o perioadă îndelungată au apărut din cauza scăderii nivelului apei, iar în Hawaii, rămășițele ancestrale, care sunt în mod tradițional îngropate de-a lungul țărmului, sunt amenințate de eroziunea de coastă și creșterea mărilor.
Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori