Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Atac armat la un liceu din Florida: Un tânăr a ucis 17 persoane. VIDEO

Un tânăr a ucis cel puţin 17 persoane, miercuri, într-un liceu din sud-estul Floridei, potrivit mai multor media americane, în cel de-al 18-lea atac armat comis de la începutul anului într-o instituţie de învăţâmânt din Statele Unite, transmite AFP.

UPDATE 1:45 Șeriful Scott Israel a anunțat că 17 persoane au fost ucise. 12 victime au murit la școală, 2 în afara ei și o persoană pe stradă, lângă școală. Alte două au murit la spital, conform acestuia.

Atacul armat a avut loc cu puţin timp înainte de încheierea cursurilor, la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, al cărui director, Robert Runcie, a anunţat la sfârşitul după-amiezii că s-au înregistrat "numeroşi morţi".

Atacatorul a fost identificat ca fiind Nikolaus Cruz, în vârstă de 19 ani, informează BBC. El este un fost elev al liceului.

"Nu am primit niciun avertisment, nicio indicaţie", a continuat directorul Robert Runcie. "Va fi efectuată o anchetă amănunţită. În astfel de situaţii, s-ar putea să fi fost semnale (...) Din câte cunoaştem, nu a fost proferată nicio ameninţare", a precizat el.

Mai devreme, pompierii, citaţi de postul local de televiziune CBS Miami, anunţaseră între 20 şi 50 de răniţi.

Canalul BCS Miami a difuzat imagini cu un individ legat cu mâinile la spate, cu părul scurt şi purtând un tricou roşu, între poliţişti.

O persoană a fost evacuată pe o targă şi urcată într-o ambulanţă, potrivit imaginilor difuzate din elicopter la postul de televiziune NBC6.

"A sunat o alarmă de incendiu şi toţi am crezut că este un exerciţiu, pentru că am mai avut o falsă alarmă de incendiu, şi atunci nu am luat-o în serios, după care imediat s-au auzit focuri de armă în cealaltă parte a şcolii", a declarat un elev la postul local WSVN 7 News. Povestind cum a reuşit să scape, el a explicat: "am fugit pe o potecă din spate, în şir indian, în natură".

Imagini difuzate la televiziunile locale au arătat mai multe zeci de persoane ieşind din liceu cu mâinile în aer sau încrucişate la ceafă.

Ambulanţe, maşini de pompieri, numeroase maşini de poliţie adunate, precum şi mai multe vehicule blindate ale unui grup de intervenţie au fost parcate în apropierea liceului. Mai mulţi elevi au fost evacuaţi cu elicopterul.

În 2014, liceul a avut înscrişi aproape 3.000 de elevi, mai scrie AFP.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult