Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Finlanda semnează cu SUA un acord de consolidare a cooperării militare, la o zi după ameninţări ale lui Putin

Finlanda a semnat luni un acord de consolidare a cooperării sale militare cu Statele Unite, la o zi după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o consolidare militară rusă în urma aderării acestei ţări scandinave la NATO, relatează AFP.

Acest acord - care oficializează relaţii mai strânse între Washington şi Helsinki - este salutat de către ministrul finlandez al Apărării Antti Hakkanen drept ”un semn puternic al angajamentului Statelor Unite faţă de apărarea Finlandei şi întregii Europe de Nord”.

”Nu ne aşteptăm ca Statele Unite să se ocupe de apărarea Finlandei”, subliniază Antti Hakkanen.

”Însă acest acord ne îmbunătăţeşte în mod important capacitatea de a acţiona împreună în toate situaţiile”, a subliniat el la semnarea acordului la Washington, alături de secretarul de Stat american Antony Blinken.

Finlanda - care a respins o invazie sovietică în iarna 1939-1940 - a evitat timp de zeci de ani să adere la NATO, de frică să nu-şi supere vecinul.

Citește și
Casa lui Mos Craciun
Cum arată casa lui Moș Crăciun. Turiștii au ocazia să petreacă trei zile de poveste în Finlanda

Însă relaţiile Finlandei cu Rusia s-au deteriorat în mod considerabil după invazia Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022 care a determinat Finlanda, îngrijorată de securitatea sa, să adere la NATO în aprilie 2023.

Duminică, Vladimir Putin a acuzat Occidentul de faptul că ”a antrenat Finlanda în NATO”.

El a ameninţat că această aderare va crea ”probleme acolo unde nu existau”.

Liderul de la Kremlin a anunţat înfiinţarea unui District Militar rus în apropiere de Finlanda, în contextul în care cele două ţăări au frontieră comună de 1.340 de kilometri.

Secretarul de Stat american Antony Blinken a subliniat că Finlanda ”ştie aproape mai bine ca oricine ceea ce este în joc pentru Ucraina”.

”În 1939, finlandezii s-au confruntat cu o invazie rusă şi au demonstrat că o naţiune liberă poate să opună o rezistenţă incredibil de puternică”, a subliniat el.

”Istoria vostră ne aminteşte de asemenea de ce este atât de important ca noi să continuăm să susţinem Ucraina”, a continuat el.

Antony Blinken şi omoloaga sa finlandeză Elina Valtonen şi-au reiterat susţinerea faţă de aderarea la NATO a Suediei, care şi-a lansat candidatura în vederea aderărtrii la Alianţă odată cu Finlanda, dar al cărei proces de aderare este întârziat în prezent de către Turcia şi Ungaria.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult