Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Finlanda a confiscat o serie de obiecte misterioase la granița cu Rusia, menite să ajute Moscova. „Nu putem să comentăm”

Vama finlandeză a anunţat miercuri că a confiscat, la frontiera cu Rusia, mărfuri care pot consolida „capacităţile industriale şi militare” ale Moscovei, dar şi alte mărfuri vizate de sancţiuni internaționale, potrivit AFP, citat de News.

Aceste confiscări au loc în contextul în care Finlanda examinează eventuale restricţionări ale vizelor eliberate ruşilor, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia şi sancţiunilor occidentale impuse din această cauză.

Peste 2.500 de controale au fost efectuate în perioada 22-27 iulie, iar aproape 100 de cazuri de acest fel au fost descoperite, a anunţat autoritatea vamală finlandeză.

Aproximativ 20 de cazuri sunt „în curs de examinare preliminară”, a anunţat într-un comunicat administraţia vamală.

Ce spune vama din Finlanda despre mărfurile descoperite, cu destinația Rusia

Aceste controale au permis descoperirea unor produse vizate de sancţiuni europene şi mărfuri care pot avea un uz militar, „instrumente folosite în traficul maritim”, a declarat autoritatea.

Citește și
Dmitri Peskov
Rusia avertizează SUA cu privire la negocierile nucleare. „Va avea cel mai negativ impact asupra securităţii mondiale”

„Au existat, de asemenea, drone şi obiecte cu privire la care nu putem să comentăm pentru moment”, a spus directorul aplicării vamei, Mikko Grönberg.

Tot mai mulți oameni din Rusia vin în Finlanda

Un număr tot mai mare al turiştilor ruşi în Finlanda a provocat o nemulţumire în această ţară nordică, în care mulţi finlandezi consideră că turismul ar trebui să fie restrâns din cauza războiului rus din Ucraina.

Numărul turiştilor ruşi care vizitează Finlanda a crescut în mod continuu după ce Rusia a ridicat restricţiile de călătorie impuse pe baza pandemiei de Covid-19.

În iulie s-au înregistrat peste 185.000 de treceri ale frontierei, după ce în iunie s-au înregistrat 125.000 - date încă inferioare nivelului dinaintea pandemiei.

Partidul Conservator (opoziţie) a propus săptămâna trecută să se întrerupă emiterea de noi vize turistice cetăţenilor ruşi.

Preşedintele finlandez Sauli Niinistö preconizează să abordeze acest subiect cu Guvernul joi, în contextul în care această propunere pare să se bucure de o susţinere largă în Parlament.

„Personal, cred că restricţiile trebuie să fie consolidate,” a spus premierul interimar Aki Lindén, un social-democrat care o înlocuieşte pe Sanna Marin în timpul concediului.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ameninţat săptămâna trecută că Rusia „va reacţiona foarte negativ” în cazul unei restrângeri a vizelor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult