Filipine, devastată de taifun. Peste 200.000 de persoane au fost evacuate
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Autorităţile locale au evacuat circa 225.000 de persoane înainte de sosirea taifunului Kammuri, denumit de localnici ''Tisoy'', care a pierdut din intensitate în timp ce înainta cu viteză spre regiunile centrale ale arhipelagului, relatează Agerpres.
Kammuri, cel de-al 20-lea taifun care a lovit Filipine anul acesta, a generat intensificări ale vântului de până la 150 de kilometri pe oră, 205 de kilometri pe oră la rafală, deteriorând locuinţe şi clădiri, doborând arbori şi panouri în regiunile urbane.
Un bărbat în vârstă de 33 de ani a decedat electrocutat în timp ce încerca să-şi repare acoperişul locuinţei, a precizat, la un post local de radio, un responsabil din domeniul protecţiei civile al regiunii Bicol.
Circa 499 de curse aeriene au fost decalate, 100.000 de persoane fiind afectate de măsura închiderii preventive a tuturor celor patru terminale de pe aeroportul principal din Manila timp de 12 ore până marţi la ora 11:00 p.m.
În celelalte regiuni ale ţării care nu au fost afectate de intemperii, transportul aerian s-a desfăşurat în condiţii normale.
Imaginile publicate pe reţelele de socializare au înfăţişat valuri izbindu-se de diguri, ţigle luate de vânt de pe acoperişuri, copaci prăbuşiţi pe carosabil sau bătuţi de vântul puternic.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei pentru managementul dezastrelor, Mark Timbal, măsurile preventive au minimizat efectele furtunii asupra oamenilor până la această oră.
„S-au înregistrat progrese importante la nivelul administraţiei locale în ceea ce priveşte managementul şi pregătirea în caz de dezastru", a declarat acesta pentru portul de ştiri ANC.
Autorităţile au avertizat asupra pericolului producerii unor valuri cu o înălţime de până la trei metri, precum şi inundaţii şi alunecări de teren provocate de vânturile puternice şi ploile torenţiale.
Instituţiile publice şi unităţile de învăţământ au fost închise în zona metropolitană din Manila, iar companiile de utilităţi au îndemnat populaţia să se înarmeze cu răbdare în eventualitatea unor pene de electricitate. Paza de coastă a sistat transportul comercial marin în regiunile afectate.
Guvernatorul provincial din regiunea Bicol, Al Francis Bichara, a precizat că este important să fie efectuată evacuarea obligatorie a zeci de mii de familii.
„Vântul este atât de puternic", a spus acesta.
Filipine găzduieşte Jocurile Asiei de Sud-Est până pe 11 decembrie, organizatorii fiind nevoiţi să decaleze mai multe evenimente printre care competiţii de surfing, caiac, windsurfing, polo, ambarcaţiuni, skateboard, canoe.