Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Femeie dată dispărută după ce a plecat într-o vacanță în Spania. Mesajele suspecte trimise prietenilor de pe telefonul ei

O femeie de 40 de ani din Florida de Sud este dată dispărută după ce a călătorit în Spania în decembrie anul trecut, pentru a trece mai ușor peste divorțul de soțul ei sârb. Ea a fost văzută ultima dată la începutul lunii februarie, relatează Yahoo News.

Ana Maria Knezevic trecuse printr-un divorț urât de soțul ei sârb și hotărîse să plece din Florida de Sud în Spania, pentru a explora locuri noi și a uita experiența neplăcută a separării de fostul soț.

Pe 2 februarie, un individ care purta o cască de motocicletă a dezactivat camerele de securitate din blocul în care ea se afla în Madrid. Bărbatul a vopsit camerele de supraveghere cu un spray. A doua zi, doi prieteni de-ai femeii de 40 de ani au primit mesaje dubioase de pe numărul ei de telefon, unul în limba engleză și altul în spaniolă, în care scria că fuge pentru câteva zile cu un bărbat pe care tocmai îl cunoscuse.

„Ea nu ar face asta... este un comportament foarte nesigur și nebunesc. Ea nu ar face asta”, a spus Sanna Rameau, prietena care a primit textul în limba engleză.

„Am întâlnit pe cineva minunat!! Are o casă de vacanță la 2H (ore) de Madrid”, se spunea. „Mergem acolo acum și voi petrece câteva zile acolo. Semnalul nu este prea bun. O să te sun când mă întorc” – a fost primul mesaj scris de pe telefonul Anei.

Un minut mai târziu, Sanna a primit și un al doilea mesaj: „Ieri după terapie aveam nevoie de o plimbare și s-a apropiat de mine pe stradă! Conexiune uimitoare. Așa cum nu am avut niciodată.”

Mesajul în spaniolă părea să fi fost scris în engleză și tradus cu Google Translate, a mai mărturisit Sanna Rameau.

„Pur și simplu nu avea sens”, a spus femeia pentru The Associated Press.

Cea care a dat alarma a fost Sanna. Poliția din Madrid și Fort Lauderdale a început să facă investigații de fiecare parte a Atlanticului. Ambasada americană la Madrid a refuzat să comenteze.

Asociația Persoanelor Dispărute din Spania a postat fotografia Anei în jurul Madridului, a declarat purtătorul de cuvânt Joaquin Amills.

Ana a fost căsătorită timp de 13 ani cu un bărbat pe nume David și dețineau împreună o afacere în Florida de Sud.

Deocamdată, nu se cunoaște locația actuală a fostului ei soț, David Knezevic.

Rudele și prietenii femeii sunt șocați. După ce Ana a dispărut, fratele ei i-a trimis un mesaj lui David pentru a-l întreba dacă știe unde se află sora lui.

„Ce se întâmplă?” – a fost mesajul lui David.

Nimeni nu a răspuns joi la ușa locuinței Anei din Fort Lauderdale. Cutia poștală este plină de scrisori, iar mașinile sunt acoperite de praf. Nimeni nu a răspuns la numărul de telefon al companiei lor, iar fostul soț nu a răspuns la e-mailuri și la mesajele vocale.

Prietena ei, Sanna, a mărturisit că Anan nu i-a spus niciodată că se teme de soțul ei sau că acesta a fost violent: „Nu mi-a spus niciodată că se simte în pericol”.

Acum, familia și prietenii Anei așteaptă vești din partea autorităților.

„Sunt disperată să găsesc răspunsuri. Sunt disperată să găsesc un motiv pentru care cineva ar fi putut face asta", a precizat Sanna.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult