Femeia-spion care poartă cu ea secretele celui de-al doilea Război Mondial
Helen Taylor Thompson a devenit spion oficial la vârsta de 19 ani și făcea parte din cunoscuta ”armată secretă” a premierului Winston Churchill.
”Dacă spui vreodată despre ceea ce ai văzut sau ai făcut, asta ar însemna trădare și va trebui să plătești pentru asta, probabil cu propria viață”, susține aceasta.
”Nu știam nimic despre ei, dar mi-a plăcut uniforma. Ceea ce e teribil, să intri în ceva doar pentru că îți place uniforma. Nu știam că ei trimit sabotori în Franța și cu siguranță nu știam că sunt implicați în Special Operations Executive.”
Special Operations Executive a fost o organizație secretă înființată de Winston Churchill, care își dorea să ”aprindă” Europa prin spioni și sabotaj.
”Locul meu de muncă nu era unul periculos nici de departe, dar trebuia să am foarte multă grijă, pentru că dacă făceam o singură greșeală, viața cuiva putea fi în pericol.”
Helen a trimis mesaje codate către spionii din Franța. Mai bine de 30 de femei erau agenți sub acoperire, care lucrau pe tărâmul inamicilor. Helen își dorește ca munca femeilor din cel de-al doilea Război Mondial să fie reamintită.
”Cele care au plecat acolo, probabil au suferit extrem de multe ori. Multe dintre ele, cu siguranță, nu s-au întors înapoi. Multe au fost torturate, dar niciodată n-au dat înapoi. Nu cred că vreo femeie agent din SOE a dezvăluit vreodată vreo informație importantă”, a precizat aceasta.
Agenți ca Noor Inayat Khan și Odette Sansom au fost decorate cu ”Crucea lui George” pentru curaj.
”Ei își doreau ca noi să trecem granițele Germaniei și noi am spus: ”Da, vom merge!”. Și noi am stat și am tot așteptat. Dar nimic nu s-a întâmplat. Și într-o zi au venit și ne-au zis: ”Eisenhower a spus că va lua doar bărbați, pentru că nu vrea să aibă femei pe conștiință, pentru că el considera că niciunul dintre ei nu se va întoarce înapoi”. Eram furioase. Noi chiar ne doream să ne luptăm cu nemții, pentru că am fost atacați de ei, mulți prieteni de-ai noștri au fost uciși de ei și chiar ne-am dorit să luptăm împotriva lor și să câștigăm războiul. Lucrul de bază era să câștigăm războiul”, a spus Helen.
După război, Helen, acum în vârstă de 93 de ani, a lucrat într-un mic spital în Londra, dar a fost nevoită să renunțe din cauza unor reduceri de personal. Ea a continuat și și-a deschis o clinică pentru bolnavii de SIDA, primul din Europa, și a continuat să facă fapte de caritate.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!