Femeia care a încercat să-l otrăvească pe Donald Trump a fost condamnată la aproape 22 de ani de închisoare
Ricina este o toxină vegetală care se găseşte în seminţele de ricin şi care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui, având potenţialul de otravă mortală, informează News.ro.
Pascale Cecile Veronique Ferrier, în vârstă de 55 de ani, cu dublă cetăţenie canadiană şi franceză, a pledat vinovată la începutul acestui an.
Ea a trimis plicuri care conțineau ricină lui Trump şi unor oficiali ai forţelor de ordine din statul Texas, potrivit Departamentului american de Justiţie.
Plicul adresat lui Trump a fost interceptat în septembrie 2020 la instalaţia de sortare a corespondenţei de la Casa Albă, unde personalul Serviciului Poştal al SUA l-a semnalat ca fiind suspect şi a contactat FBI.
Ferrier a fost arestată două zile mai târziu la graniţa dintre Canada şi SUA, între Buffalo şi Fort Erie, Ontario.
Ea a recunoscut că a fabricat ricina la reşedinţa sa din Quebec, Canada, au declarat procurorii.
Sentinţa ei de 262 de luni de închisoare va fi urmată de posibilitatea unei eliberări sub supraveghere pe viaţă, a declarat joi Departamentul de Justiţie.