FBI anchetează 37 de persoane pentru moartea unui poliţist în urma asaltului de la Capitoliu
Confruntarea a avut loc în Capitoliu, în data de 6 ianuarie, în timp ce Congresul valida alegerea preşedintelui Joe Biden, scrie vineri publicaţia New York Times, citată de Reuters.
Potrivit tatălui poliţistului, în timpul acelei confruntări el a fost atacat cu spray cu piper şi apoi lovit în cap; a fost resuscitat de două ori de medicii de pe ambulanţă, dar a murit a doua zi la spital.
Brian Sicknick este a cincea victimă a asaltului asupra clădirii Congresului. Printre persoanele ucise se numără şi o susţinătoare a lui Donald Trump, Ashli Babbitt, care activase în forţele aeriene. Ea a fost împuşcată mortal de poliţie în clădire.
Conform unui document al FBI, citat de New York Times, 14 ofiţeri din Poliţia Capitoliului au fost răniţi în incidente.
Potrivit unui procuror, care a vorbit despre o investigaţie de o amploare fără precedent în istoria FBI-ului, până marţi peste 170 de simpatizanţi ai preşedintelui Donald Trump care au participat la asaltul asupra Capitoliului au dosare penale, numărul lor urmând să ajungă probabil la câteva sute, unii fiind deja arestaţi.