Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Facebook recunoaște că a angajat o firmă să afle informații despre miliardarul George Soros

Facebook a recunoscut, miercuri, că o persoană importantă din conducerea companiei a angajat o firmă de PR pentru a afla informații despre omul de afaceri George Soros.

Ellio Schrage, şeful departamentului de comunicare şi politici, care urmează să părăsească compania, şi-a asumat responsabilitatea pentru angajarea Definers Public Affairs într-un memoriu publicat prima oară de TechCrunch, informează The Guardian, citat de News.ro.

Atât Mark Zuckerberg cât şi Sheryl Sandberg au negat că ar fi ştiut de angajarea firmei.

„I-am rugat să afle informaţii despre George Soros? Da”, se arată în memoriu.

După ce Soros a caracterizat Facebook şi Google ca fiind „ameninţări la adresa societăţii” într-un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos în ianuarie 2018, Facebook a cerut Definers să îl cerceteze pentru că voiau să afle „dacă are o motivaţie financiară”.

Citește și
Robert de Niro
Dupa CNN, Obama și Soros, ar fi fost trimis un dispozitiv exploziv și la restaurantul lui Robert de Niro

Ulterior, când o nouă organizaţie denumită Freedom From Facebook a criticat practicile companiei privind intimitatea utilizatorilor, Definers „a aflat că George Soros finanţa mai mulţi membri ai organizaţiei” şi „a pregătit documente pe care le-a distribuit presei pentru a arăta că nu este vorba despre o mişcare spontană”

Deciziile privindu-l pe Soros sunt sensibile din cauza rolului important pe care omul de afaceri ungaar îl joacă în teoriile conspiraţiei răspândite deseori în politica europeană. Soros finanţează de mult timp cauzele liberale şi pro-democratice, devenind astfel o ţintă a mişcărilor de extremă dreapta.

Memoriul lui Schrage nu include scuze pentru activitatea Definers sau Facebook. El a apărat ideea ca o companie să folosească firme de consultanţă politică pentru a cerceta criticii, scriind:

„O parte a acestei activităţi este descrisă ca fiind cercetare a opoziţiei, dar cred că ar fi iresponsabil şi neprofesionist din partea noastră să nu înţelegem trecutul şi posibilele conflicte de interese ale criticilor noştri”.

Sandberg a recunoscut, într-un comentariu la memoriu, că a primit „un număr mic de emailuri în care era menţionată Definers”.

Vorbind despre criticile conform cărora cercetarea privindu-l pe Soros a fost bazată pe un sentiment antisemit, ea a scris:

„Vreau să subliniez că nu a fost niciodată intenţia nimănui să implementeze narativa antisemită împotriva lui Soros sau a oricui altcuiva. Faptul că sunt evreică este o parte importantă a identităţii mele iar compania noastră este clar împotriva urii. Ideea că munca noastră a fost interpretată ca fiind antisemită este revoltătoare pentru mine şi ceva personal”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult