Explozii și incendii în cel puțin 17 locații din Thailanda. Cel puțin șapte oameni au fost răniți. FOTO
Cel puțin șapte persoane au fost rănite ca urmare a atacurilor, despre care poliștii și militarii thailandezi cred că ar fi fost coordonate, potrivit Reuters.
Atacurile cu bombă și incendiile au avut loc după miezul nopții și au vizat alimentare și benzinării în trei provincii, însă deocamdată nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru atentate.
Provinciile din sudul Thailandei, care se află de-a lungul graniței cu Malaysia, au suferit pe fondul unui val al insurgenței timp de zeci de ani, în care guvernul s-a luptat cu grupări secrete care doresc independența provinciilor preponderent musulmane Pattani, Yala, Narathiwat şi ale unor părți din Songkhla.
Peste 7.300 de oameni au fost omorâți în conflict din 2004, potrivit grupului Deep South Watch, care monitorizează violența.
Atacurile de miercuri au avut loc după ce, la începutul acestui an, guvernul thailandez a reluat negocierile cu principalul grup insurgent, Barisan Revolusi Nasional, după o pauză de doi ani cauzată de pandemia Covid-19.
Organizaţia Unită de Eliberare Patani (Patani United Liberation Organisation- PULO), care a fost exclusă din cea mai recentă rundă de negocieri, a organizate bombardamente în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului, argumentând că dialogul nu este incluziv. Guvernul a anunţat că este pregătit să negocieze cu toate grupurile.
Liderul organizaţiei, Kasturi Makhota, a spus pentru Reuters că atacurile de miercuri nu au „nimic de-a face cu PULO”.