Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Explozie puternică într-un hotel din Texas. Cel puțin 21 oameni au fost răniți, unul fiind în stare critică

Your browser doesn't support HTML5 video.

O explozie puternică a zguduit centrul unui oraș din Texas. Cel puțin 21 oameni au fost răniți, unul fiind în stare critică.

Deflagrația a avut loc într-un hotel. Fațada clădirii a devenit un morman de moloz și alte resturi.

Chemați de urgență la fața locului, pompierii au căutat în fiecare cameră posibile victime.

O acumulare de gaze a dus la acest dezastru, potrivit anchetatorilor.

O persoană se află în stare critică, alte patru sunt în stare gravă, iar restul au suferit răni minore, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului medical de urgenţă MedStar, Matt Zavadsky. Nu au fost raportate decese, potrivit Agerpres. O persoană dată dispărută iniţial a fost găsită ulterior, a indicat purtătorul de cuvânt al serviciului de pompieri, Craig Trojacek, într-o conferinţă de presă. Mai multe persoane au trebuit extrase din subsolul hotelului, unde se afla şi un restaurant, a precizat el.

Hotelul a fost construit în 1920 și fusese inclus în registrul național al locurilor istorice din Statele Unite.

Citește și
nava cargo mina
O navă comercială a lovit o mină marină în Marea Neagră. Doi marinari, răniți în explozie | FOTO

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult