Explozie în fața ambasadei SUA la Beijing. Un tânăr a aruncat un dispozitiv artizanal
Your browser doesn't support HTML5 video.
Un bărbat a încercat să detoneze un mic dispozitiv exploziv, în fața ambasadei Statele Unite din capitala Chinei. Bărbatul, care are 26 de ani, a fost internat la spital, după cum precizează un comunicat al poliției. Viaţa lui nu este în pericol şi nici o altă persoană nu a fost rănită în explozie. Deocamdată, motivele gestului său nu sunt cunoscute. Puţin mai devreme, cotidianul „Global Times" a relatat că o femeie a încercat să-şi dea foc în faţa ambasadei şi a fost ridicată de poliţie. Utilizatorii site-urilor de social media au transmis imagini cu fumul rezultat în urma unei aparente explozii. Un angajat chinez al Ambasadei SUA a povestit că cineva a aruncat peste gardul ambasadei un dispozitiv exploziv artizanal, însă unul dintre angajații din interior l-a ridicat și l-a aruncat înapoi, pe stradă.
Un martor a relatat că a văzut poliţişti examinând un vehicul în faţa ambasadei, iar social media au transmis imagini cu fumul rezultat în urma unei aparente explozii, în apropiere de locul unde solicitanţii de vize stau la coadă pentru a intra la interviu. Un alt martor a declarat pentru Reuters că o maşină a poliţiei chineze a fost avariată.
Tot potrivit unui martor, în faţa ambasadei au sosit şapte sau opt maşini de poliţie, iar drumul către complexul de clădiri a fost închis.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!