Explozie devastatoare într-o unitate militară din Guineea Ecuatorială. Cel puțin 15 persoane au murit
Exploziile de duminică, din orașul Bata, au fost cauzate de „neglijență” în depozitarea dinamitei într-o cazarmă, a declarat președintele țării.
Imaginile de pe rețelele de socializare arată coloane de fum uriașe și daune pe scară largă.
Televiziunea de stat a arătat oameni care caută supraviețuitori printre dărâmături și ridică resturi din clădirile prăbușite.
Președintele Teodoro Obiang Nguema a declarat că impactul exploziei „a provocat pagube în aproape toate casele și clădirile din Bata” și a solicitat ajutor internațional.
Ministrul sănătății a făcut un apel pentru voluntari și donații de sânge din cauza numărului mare de victime. Sunt cel puțin 420 de răniți, iar spitalele nu mai au locuri și pacienții stau pur și simplu întinși pe jos, pe holuri.
Ambasada Spaniei a cerut cetățenilor spanioli să stea acasă și a pus la dispoziție numere de telefon pentru situații de urgență. Guineea Ecuatorială a fost colonie spaniolă până în 1968.
La rândul său, ambasadorul Franței a transmis condoleanțe și a descris evenimentul drept o „catastrofă”.