Experți: Coreea de Nord ar fi început destructurarea unui sit pentru lansarea de sateliți
Potrivit 38 North, site consacrat dedicat analizei evoluţiilor din Coreea de Nord, imagini prin satelit ale sitului de lansări de la Sohae care datează din 20 şi 22 iulie şi care au fost obţinute de societatea Digital Globe arată că instalaţia montată pe şine, pe care sunt asamblate rachetele înainte de a fi lansate, a început să fie demontată.
În plus, un banc de testare pentru reactoarele de rachete a fost parţial demontat, chiar dacă alte instalaţii mai recente din această bază, situată la circa 200 km nord-vest de Phenian, nu au fost atinse.
Instalaţiile de la Sohae au fost utilizate de Coreea de Nord pentru a testa rachete în scopul realizării obiectivului anunţat de a plasa sateliţi pe orbită.
Rachetele de lansare a sateliţilor pot fi însă folosite cu uşurinţă pentru a lansa alte încărcături, în special focoase nucleare, iar testele de lansare a sateliţilor au îngrijorat comunitatea internaţională.
Potrivit expertului din cadrul 38 North Joseph Bermudez, este vorba despre un progres "important" către respectarea de liderul nord-coreean a angajamentelor pe care şi le-a luat cu prilejul întâlnirii cu preşedintele american la Singapore.
"Întrucât aceste structuri sunt considerate ca având un rol important în dezvoltarea de tehnologii pentru programul de rachete balistice cu rază lungă (ale Phenianului), aceste eforturi arată că Coreea de Nord încearcă să consolideze încrederea", a adăugat expertul.
Un responsabil militar american a declarat însă pentru AFP că Pentagonul nu supraveghează în special situl de la Sohae. "Nu este pe radarele noastre", a spus el.
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat luni "foarte fericit" de starea negocierilor cu Coreea de Nord, într-un moment în care numeroşi observatori subliniază absenţa unor progrese concrete, la peste o lună de la summitul său cu Kim Jong Un.
Sursa: Agerpres
Etichete: coreea de nord , arme nucleare , rachete , sateliti
Dată publicare: 24-07-2018 07:52