Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Europa, în pragul unei catastrofe hidrologice, pe măsură ce rezervele de apă subterană se epuizează

Europa este în pragul unei catastrofe hidrologice, deoarece rezervele de apă subterană se epuizează, au avertizat oamenii de știință.

În lunile de vară din 2018 și 2019 a existat un deficit grav de apă în Europa Centrală. De atunci, nu a existat o creștere semnificativă a nivelului apelor subterane, care au rămas constant la un nivel scăzut, scrie The Independent.

Seceta severă dăunează habitatelor naturale, afectează agricultura și creează lipsuri majore de energie, arată un nou studiu.

Efectele acestei secete prelungite au fost evidente în Europa, în vara lui 2022. Albiile uscate ale râurilor și dispariția lentă a apelor stagnante au afectat grav atât natura, cât și oamenii. Numeroase specii acvatice și-au pierdut habitatele, în timp ce solul uscat a cauzat multe probleme agriculturii.

De asemenea, deficitul de energie din Europa s-a agravat. Fără cantități suficiente de apă pentru răcire, centralele nucleare din Franța au reușit cu greu să genereze electricitate.

Citește și
seceta
Pe canalele de irigații ale României, în loc de apă curg promisiuni. Sudul și estul țării se luptă deja cu seceta

Pentru a-și aduna datele, echipa de specialiști a folosit gravimetria prin satelit pentru a observa resursele de apă subterană ale lumii și pentru a documenta schimbările observate de-a lungul mai multor ani.

Au folosit sateliți gemeni care orbitează în jurul Pământul la o altitudine de puțin sub 490 km. Ei furnizează citiri ale masei totale, din care sunt apoi scăzute modificările din râuri și lacuri. Umiditatea solului, zăpada și gheața sunt, de asemenea, scăzute și apoi, în cele din urmă, rămâne doar apa subterană.

Sateliții „zboară” cu aproximativ 30.000 km/h, orbitând în jurul Pământului de 15 ori pe zi. Ei pot acoperi întreaga suprafață a Pământului după doar o lună.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult