Europa ar putea ajunge la imunitatea de turmă la jumătatea verii. Anunțul directorului BioNTech
Your browser doesn't support HTML5 video.
Asta, datorită campaniilor de vaccinare aflate în plină desfăşurare în toată Uniunea Europeană.
Până atunci, însă, unele state au început să relaxeze restricţiile care durau de luni de zile.
Olanda, de exemplu, a permis restaurantelor şi cafenelelor să deschidă terasele. Belgia, pe de altă parte, mai aşteaptă până în mai.
Două tinere au devenit, miercuri, primele cliente care au călcat pragul cafenelei Le Journal, din oraşul olandez Utrecht. Cu mulţi alţi muşterii aşteptând în urma lor la coadă, Lisa şi Eva s-au aşezat la o masă la soare şi au comandat o sticlă de vin roze.
Lisa Gerritsen, client: „Am aşteptat atât de mult. Am ajuns aici la ora 11. Acum suntem primii clienţi care vom fi serviţi. E de-a dreptul fantastic."
Unul dintre cele mai afectate state europene, Olanda a urmat exemplul Italiei, Greciei, Franţei şi al altor ţări din Uniune, şi a început să ridice restricţiile, pentru a permite economiei să-şi revină, după luni întregi de carantină dură.
Lisa Gerritsen, client: „E greu pentru cei care lucrează în sănătate, sunt atât de ocupaţi şi noi stăm aici, la terasă. Avem voie să facem asta acum, dar e foarte dificil. Acum, numărul cazurilor noi e scăzut şi, dacă sunt sub 10.000 e bine. Pe de altă parte, e important pentru proprietarii de restaurante să îşi deschidă afacerile, altfel vor da faliment."
După şase luni de stat acasă, angajaţii restaurantelor şi barurilor sunt cei mai fericiţi că s-au întors la lucru.
Chelner: „Ne-a lipsit. Şapte luni fără să muncim... a fost obositor, foarte dificil din punct de vedere mental. Dar ne-am întors la treabă. Trebuie să-i respectăm pe oameni, dar nu ar trebui nici să fim închişi atâta timp."
Unii proprietari de restaurante şi baruri nu sunt însă prea mulţumiţi de condiţiile în care pot deschide localurile. Oamenii spun că le va fi aproape imposibil să obţină profit.
Alex Celik, proprietar restaurant: „Dacă închidem la 6 seara, oamenii îşi vor lua mâncarea şi se vor duce în parc. Nu e o idee prea bună. Ar fi fost mult mai bine dacă puteam rămâne deschişi până la 8 seara."
Pe de altă parte, Europa ar putea atinge imunitatea de turmă în faţa coronavirusului în următoarele 4 luni, spune directorul companiei germane Biontech, care a dezvoltat primul vaccin anti-COVID împreună cu Pfizer. E un semn bun și pentru restul lumii, spun specialiștii.
Ugur Sahin, BioNTech's chief executive: „Cred că e un lucru bun că vom exporta vaccinuri din Europa, pentru că Europa va atinge imunitatea de turmă în iulie, august cel mai târziu. Alte ţări au mult mai puţine vaccinuri şi trebuie să ţinem cont că sunt oameni care au nevoie de ele, iar asta e o misiune pentru întreaga omenire."
Experţii nu au căzut încă de acord care e pragul concret de la care se consideră că întreaga populaţie e imunizată - fie prin vaccinare, fie prin infectare şi vindecare. Experţii spun însă că un nivel de imunizare de peste 70% ar reduce semnificativ gradul de infectare cu SARS-CoV-2.