Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Erdogan a jucat tenis de masă cu președintele Kazahstanului, după care a întârziat la întâlnirea cu Putin. FOTO și VIDEO

Președintele Kazahstanului, Kassim-Joomart Tokayev, și președintele Turciei, Recep Erdogan, au jucat din nou tenis de masă. Imaginile au fost transmise de agențiile de presă ale celor două țări.

Președintele Turciei se află în prezent într-o vizită de stat în Kazahstan, iar jocul de masă l-a făcut să întârzie ulterior două minute la întâlnirea de joi cu Vladimir Putin. Președintele rus a fost din nou lăsat să aștepte întâlnirea cu omologul său turc, la summitul regional din Kazahstan.

În imaginile surprinse de jurnaliști, acesta apare răsfoind nervos mai multe hârtii pe care le avea în mână.

În luna iulie, la o întâlnire pe care cei doi au avut-o la Teheran, Putin a fost lăsat să aștepte în picioare aproape un minut intrarea în salonul oficial a președintelui turc.

Tokayev și Erdogan au mai jucat tenis de masă în luna mai a acestui an, în timpul vizitei de stat a președintelui kazah în Turcia.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult