Emoționanta poveste de dragoste dintre doi octogenari. Granițele închise de pandemie nu îi pot opri
Your browser doesn't support HTML5 video.
Şi Germania, şi Danemarca, au închis frontierele, pentru a limita deplasările, ca măsură de oprire a răspândirii virusului.
Dar, într-o mică aşezare de hotar, undeva în zona rurală, doi octogenari au găsit un mod de a fi aproape. Chiar dacă, vrând-nevrând, în timpul întâlnirilor păstrează distanţarea socială.
Dincolo de acest pod este Germania. Și chiar aici este locul unde Inga, o văduvă de 85 de ani din Danemarca, îl aşteaptă cu nerăbdare pe Karsten, un pensionar neamţ, ajuns şi el la o vârstă venerabilă.
Inga: ”- Ar trebui să ajungă dintr-un moment în altul. I-am spus să nu aducă neapărat ceva de băut. ”Atunci nu bem”, mi-a spus el. ”Dar dacă vrei să bem un pahar, bem... Cum vrei tu”, i-am zis. - Vine cu bicicleta? - Da, cu bicicleta. E bariera asta chiar în faţă şi nu prea puteam să ne vedem ca lumea. Dar, când vine el o dă la o parte. Şi o aşează la loc când plecăm fiecare la casa lui. Da, trebuie să apară”.
Într-un final, a ajuns şi Karsten.
”- Bună! - A adus şi ziarul... - Uite aşa stăm amândoi aici, la poveşti, cam o oră pe zi... - Ai adus şi vin, pot să văd? - Da, tare eşti curioasă. - Ia uite! Cabernet Sauvignon. Cred că a costat vreo 3 euro sticla”.
Cei doi se cunosc de vreo doi ani și mai bine, într-o vreme când nu era nicio barieră între Germania şi Danemarca.
S-au întâlnit la piaţă. Ea a fost impresionată că, pe lângă cartofi şi căpşuni, domnul cumpărase şi un buchet mare de flori.
Octogenara spune că şi-a imaginat cum ar fi să i-l dăruiască ei şi aşa au intrat în vorbă.
Karsten: ”Ea a spus în germană: ”la naiba”. ”De ce vorbeşti aşa?”. ”Sunt văduvă de vreo trei ani”. ”Şi eu sunt văduv de doi ani”. ”Păi ce mai aşteptăm?”. ”Am luat-o de mână şi am invitat-o: ”Hai în maşină, să mergem să mâncăm ceva”. Şi i-am dăruit ei buchetul”.
”Suntem iubiți, dar nu am vrut să ne mutăm împreună”
Karsten: ”După ce am luat prânzul, eu ca un adevărat domn am vrut s-o conduc acasă. Nu, mi-a spus ea, eu te conduc pe tine acasă... Şi a rămas la mine în noaptea aceea.
De atunci putem spune că suntem iubiţi, dar n-am vrut să ne mutăm împreună. Mai bine fiecare la casa lui şi ne vedem cât de des se poate”.
Relaţia dintre cei doi a evoluat şi aproape că nu trece zi fără să se vadă.
Iar de când s-a închis frontiera, se întâlnesc la barieră, la o ceaşcă de cafea, un croasant... Şi, uneori, un pahar cu vin: ”Noroc! Salutare tuturor să fiţi sănătoşi! Noroc!”.