Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Emmanuel Macron: „Recunoaşterea unui stat palestinian nu este un tabu pentru Franţa”

„Recunoaşterea unui stat palestinian nu este un tabu pentru Franţa", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron pentru prima dată vineri, în timp ce îl primea pe regele Abdullah al II-lea al Iordaniei la Paris, potrivit AFP.  

El a avertizat, de asemenea, că o ofensivă militară israeliană în Rafah ar duce la "un dezastru umanitar fără precedent şi ar fi un punct de cotitură" în conflictul dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas din Gaza.

"Împărtăşesc temerile Iordaniei şi Egiptului cu privire la o strămutare forţată şi masivă a populaţiei. Ar fi din nou o încălcare gravă a dreptului internaţional şi un risc major de escaladare regională", a spus Macron, amintind că l-a avertizat deja pe premierul israelian Benjamin Netanyahu într-o conversaţie telefonică din această săptămână.

El a mai afirmat că "prioritatea absolută" este "să se ajungă la un acord privind încetarea focului" în Gaza.

Dar şeful statului francez, pledând încă o dată pentru soluţia cu două state, israelian şi palestinian, pentru care a cerut "un elan decisiv şi ireversibil", a făcut un pas diplomatic notabil.

Citește și
Marine Le Pen
Extrema dreaptă ar veni la putere în Franța. Marine Le Pen e pe primul loc în sondaje, iar favoritul lui Macron, pe locul doi

"Recunoaşterea unui stat palestinian nu este un tabu pentru Franţa", a spus el.

"Le datorăm acest lucru palestinienilor, ale căror aspiraţii au fost călcate în picioare prea mult timp. Le datorăm acest lucru israelienilor, care au trăit cel mai mare masacru antisemit al secolului nostru. Datorăm acest lucru unei regiuni care aspiră să scape de promotorii haosului şi de cei care seamănă răzbunare", a subliniat Macron.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult