Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Emmanuel Macron compară Uniunea Europeană cu o mașină diesel: „Demarează lent”

Uniunea Europeană „este cam (ca un vehicul) diesel”, care „demarează lent”, dar care „merge departe”, apreciază preşedintele francez Emmanuel Macron într-un interviu acordat lui Nikos Aliagas şi difuzat de televiziunea greacă ERT.

Președintele francez a spus că nu a anticipat o dezvoltare atât de rapidă a vaccinului împotriva covid-19, relatează AFP, citat de News.ro.

”Suntem pe cale să recuperăm. Suntem cam un diesel. Nu prea mai putem vorbi prea mult zilele astea despre aceste motoare, dar demarează lent şi merg departe”, declară şeful statului francez în acest interviu acordat postului ERT cu ocazia împlinii a 200 de ani de la independenţa Greciei.

UE ”a comandat 2,5 miliarde de doze, aşadar multe pentru noi, pentru solidaritate, pentru a planifica ceea ce urmează. Vom fi, până în semestrul doi, spaţiul care va produce cel mai mult vaccin din lume”, spune el, intervievat de către popularul animator franco-grec în sala de festivităţi a Palatului Élysée.

Întrebat despre lansarea lentă a campaniei de vaccinare, Emmanuel Macron recunoaşte că a ”crezut că nu va merge atât de repede”.

Citește și
Vaccin
UE și Marea Britanie încearcă să reducă tensiunile privind aprovizionarea cu vaccinuri

”Americanii au avut un merit încă din vara lui 2020. Au spus «s-o facem». Şi au multe (vaccinuri). Au avut mai multă ambiţie ca noi. Iar ceea ce am făcut noi prin măsuri de acompaniere, ei au făcut pentru vaccinuri şi cercetare”, declară el.

”Noi n-am fost destul de rapizi, destul de puternici în asta. Este adevărat că am crezut că vaccinul are nevoie de timp (...). Şi, fără îndoială, am visat mai puţin la stele decât alţii. Iar eu cred că asta trebuie să fie o lecţie pentru noi. Am făcut rău că n-am avut ambiţia, era să zic nebunia, de a spune «este posibil, s-o facem». Poate că suntem prea raţionali”, declară el.

Emmanuel Macron apără totodată importanţa ”de a avea o adevărată vaccinare europeană” şi ”reguli clare pentru a putea redeschide spaţiul european” până la vară, prin introducerea unui certificat sanitar, aflat în prezent în discuţie la nivelul UE.

Emmanuel Macron şi-a anulat, din cauza crizei sanitare, participarea la ceremoniile de joi de la Atena, cu ocazia marcării bicentenarului independenţei Greciei, împreună cu care Franţa împărtăţeţte ”ataşamentul faţă de libertate şi aventura europeană”, consideră el.

La trei ani şi jumătate de la discursul despre Europa pe care l-a susţinut pe dealul Pnyx la Atena, Macron spune că va prezenta ”propuneri” cu privire la viitorul Europei ”în al doilea semestru, în vederea preşedinţiei franceze” a UE, în primul semestru al lui 2022.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult