Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Elon Musk, despre popularea planetei Marte: ”O grămadă de oameni vor muri”

Elon Musk, fondatorul SpaceX, a explicat într-o discuție cu Peter Diamandis, CEO al Zero Gravity Corporation, că ”o grămadă de oameni vor muri” atunci când se va începe colonizarea planetei Marte.

„Este posibil să mori, va fi inconfortabil și probabil nu vei avea mâncare bună”, a spus Musk în cadrul discuției.

El a recunoscut că „nu este o treabă pentru toată lumea, dar este o aventură glorioasă și o experiență uimitoare”, relatează The Independent

Musk a declarat anul trecut că intenţionează să trimită un milion de oameni pe Marte până în 2050. Miliardarul spunea că este „extrem de încrezător” că prima navă spaţială SpaceX poate ateriza pe Marte în 2026.

În prezent, roverul Perseverance al NASA explorează Planeta Roșie cu misiunea de a căuta urme de viaţă fosilă.

Citește și
Shanghai, Tesla
Protestul viral al unei cliente nemulțumite de Tesla, la Shanghai. Reacția companiei lui Elon Musk

O altă misiune importanta a lui Musk este proiectul Neuralink, ce vizează dezvoltarea unei interfeţe ce leagă creierul de computer, cu aplicabilitate în mai multe domenii.

În vara anului trecut, Musk a anunţat că proiectul Neuralink ar putea fi testat pentru prima dată pe oameni în 2021. "Putem realiza o interfaţă creier-maşină completă", a declarat el în cadrul unui eveniment organizat la Academia de Ştiinşe din California unde miliardarul şi membrii echipei Neuralink au susţinut o prezentare a stadiului în care se afla cercetarea lor.

Proiectul poate "realiza un fel de simbioză cu inteligenţa artificială", a precizat Musk.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult