Elev român premiat de Regina Marii Britanii. Cu ce s-a remarcat Cornel
Cornel Micu, născut în Dolj, comuna Ghidici, studiază acum la Colegiul Imperial din Londra, în domeniul Inteligenței Artificiale, relatează Ziarul de Craiova.
Românul a fost premiat cu prilejul unei ceremonii desfășurate în Sandringham, la reședința privată a Reginei.
Cornel s-a născut în România, dar a trăit mulți ani în Italia, unde au plecat să lucreze părinții lui. În Marea Britanie a ajuns în urmă cu trei ani.
Cornel Micu studiază acum Robotica la Colegiul Imperial din Londra, la specializarea Inteligență Artificială.
„Suntem cu toții foarte bucuroși, dar și puțin emoționați. În momentul în care am intrat, am avut, alături de familia mea, o discuție încântătoare cu Majestatea Sa. La început am fost emoționați, dar pe măsură ce am început să discutăm cu Regina”, a declarat Cornel Micu petru sursa citată.
În 2016, când a plecat împreună cu părinții în Londra, Cornel vorbea engleza foarte puțin. A urmat cursurile KES Academy Sixth Form timp de doi ani. Pentru că a terminat liceul cu cele mai bune rezultate, Cornel a fost premiat pe 3 februarie de Regina Marii Britanii cu medalia de aur. Acest premiu este oferit celor mai buni elevi, în fiecare an, încă din 1864.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!