Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dr. Fauci: Administrarea celei de-a treia doze de ser anti-Covid mai devreme de 8 luni ar putea avea efect nedorit

Doctorul Anthony Fauci, expert american în boli, a declarat că oamenii ar trebui să dea sistemului imunitar o şansă să se „maturizeze” înainte de a se grăbi să facă doza suplimentară de vaccin anti-COVID.

Oficialii din sănătate şi experţii medicali americani au recomandat că cei mai mulţi americani eligibili spre a fi vaccinaţi anti-COVID ar trebui să primească o doză suplimentară la opt luni după cea de-a doua doză.

Administrarea celei de-a treia doze, în cazul vaccinurilor Pfizer şi Moderna, este programată să înceapă pe 20 septembrie. „Cred că asta ar putea învinge scopul şi din acest motiv am ajuns la opt luni”, a spus medical Anthony Fauci într-un interviu pentru MSNBC.

Acesta a adăugat că guvernul american poate doar recomanda perioada de 8 luni şi, altfel, lasă la latitudinea fiecăruia să aleagă.

Institutul “Cantacuzino” reia producţia de Polidin, sub formă de ursuleţi gumaţi

Deepta Bhattacharya, profesor de imunobiologie la Universitatea Arizona, a exprimat aceeaşi idee, declarând că o doză suplimentară administrată într-un timp scurt după cea de-a doua „creşte riscul să nu funcţioneze atât de bine”.

Citește și
Gheorghiță
Valeriu Gheorghiţă: La începutul lunii octombrie ar putea începe vaccinarea cu a treia doză. Cine va avea prioritate

Profesorul a explicat că aceasta este posibil să funcţioneze mult mai bine după ce oamenii complet vaccinaţi pierd o parte dintre anticorpii din sistemele lor.

Oficialii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi mai mulţi medici s-au exprimat împotriva planului administraţiei preşedintelui american Joe Biden, spunând că este „imoral” şi „de neconceput” să înceapă administrarea booster-ului înainte ca oamenii din ţări mai puţin privilegiate să aibă acces măcar la prima doză.

Cei mai mulţi dintre americani au spus că au de gând să urmeze recomandările federale, deşi unii se grăbesc să facă rapelul.

Povestea din spatele unei imagini. Ce spune soldatul care a acaparat prima pagină a ziarelor cu o fotografie din Kabul

Food and Drug Administration (FDA), organismul american de reglementare a medicamentelor şi alimentelor, a modificat săptămâna trecută autorizaţiile de utilizare de urgenţă pentru serurile Moderna şi Pfizer/ BioNTech pentru a permite celor cu sisteme imunitare slăbite să primească a treia doză. Este vorba despre cei care nu au dezvoltat un răspuns imun adecvat împotriva coronavirusului chiar şi după ce au fost complet vaccinaţi.

Printre cei care vor primi mai întâi a treia doză se numără lucrătorii sanitari, cei din centrele de îngrijire şi vârstnicii, care au fost primii vaccinaţi odată ce serurile au primit autorizare pentru utilizare de urgenţă, în luna decembrie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult