Accident feroviar grav. Două trenuri s-au ciocnit, în Austria: cel puțin 8 răniți
Your browser doesn't support HTML5 video.
UPDATE 21:15: Bilanțul victimelor a fost revizuit. În trecut s-au vehiculat că ar fi vorba despre 17 persoane rănite, însă agenția de presă astriacă, APA, scrie că sunt 8 răniți.
Două trenuri au intrat în coliziune în apropiere de stația Kritzendorf, la nord de Viena.
Până în prezent nu se cunoaște cauza exactă care a condus la producerea accidentului, însă autoritățile au deschis o anchetă.
Ministrul Transporturilor încearcă să afle cauza producerii accidentului. Suspectăm că ceea ce s-a întâmplat este cauzată de o eroare umană și nu de un defect tehic, dar vom verifica în zilele următorare”, a declarat oficialul austriac.
Din informațiile deținute de jurnaliștii de la AP , numărul persoanelor rănite s-ar situa în intervalul 15-20. Opt dintre victime ar fi suferit răni „medii”, scrie aceeași sursă.
Două elicoptere de salvare au fost trimise în zonă.
Russia Today scrie că în urma accidentului feroviar, mai mulți pasageri sunt captivi printre fiare.
Agenția de presă din Austria scrie că multe dintre victime prezintă răni la nivelul capului.
Aceeași sursă scrie că la sosirea salvatorilor mai multe persoane erau captive între fiare, dar autoritățile austriece au reușit să-i elibereze.
În total peste 21 de echipaje de salvare au fost mobilizate.
Purtătorul de cuvânt al pompierilor, Franz Resperger, a declarat că, în urma impactului, două autoturisme s-au răsturnat.