Două fotografii cu Meghan Markle, făcute la o distanță de 22 de ani, virale pe Twitter. FOTO
Galerie foto
Una dintre imagini o înfățișează pe ducesa de Sussex, la vârsta de 15 ani, fotografiindu-se alături de prietena sa Ninaki Priddy în fața Palatului Buckingham, potrivit The Mirror.
Fotografia a fost făcută în 1996, într-una din excursiile celor două prin Europa. În a doua imagine, Meghan este mireasa prințului Harry, nepotul preferat al reginei Elisabeta a II-a.
„Viața e plină de surprize. Într-o zi te fotografiezi în fața Palatului Buckingham, iar 22 de ani mai târziu te căsătorești cu un prinț”, a scris unul dintre mulții admiratori ai cuplului regal.
Prinţul Harry al Marii Britanii, nepotul reginei Elisabeta a II-a, şi logodnica sa, Meghan Markle, s-au căsătorit religios, sâmbătă, în capela St. George de pe domeniul Castelului Windsor.
Prințul Harry i-a şoptit vrăjit, lui Meghan - “arăți minunat”, în timp ce milioane de oameni au urmărit nunta lor de poveste, din capela castelului Windsor. Mirii şi-au zâmbit cu dragoste și s-au ținut de mână când au schimbat jurăminte, la altar.
După ceremonia religioasă s-au sărutat cu tandrețe pe treptele capelei. Apoi, au pornit într-o plimbare cu caleașca pentru a saluta mulțimea. De acum, cei doi sunt Ducele şi Ducesa de Sussex.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Mirror
Etichete: Meghan Markle , palatul Buckingham , nunta regala
Dată publicare: 20-05-2018 17:51