Donald Trump reconfirmă întâlnirea cu Kim Jong-un pe 12 iunie, în Singapore
Trump l-a primit vineri la Casa Albă pe generalul Kim Yong Chol, un înalt oficial de la Phenian, care i-a înmânat preşedintelui american o scrisoare din partea conducătorului Coreei de Nord, Kim Jong Un, potrivit Agerpres.
La conferinţa de presă de după eveniment, Trump şi-a exprimat convingerea că nord-coreenii doresc denuclearizarea. El a susţinut că nu a deschis încă scrisoarea de la Kim şi că Washingtonul are pregătite sute de noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, dar a convenit cu emisarul de la Phenian să nu le implementeze imediat.
Preşedintele a declarat că nu s-a discutat şi despre drepturile omului sub actualul regim nord-coreean şi că transformarea este posibilă cu Kim Jong Un la conducere.
Kim Yong Chol, unul din colaboratorii cei mai apropiaţi ai lui Kim Jong Un, se afla pe lista neagră a Statelor Unite înainte de negocierile privind summitul americano-nord-coreean. El este oficialul cu rangul cel ai înalt din Coreea de Nord care poartă discuţii la Casa Albă după anul 2000, când un eveniment similar a avut loc în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: SUA , coreea de nord , donald trump , summit , kim jong-un
Dată publicare: 01-06-2018 23:51