Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Donald Trump îşi apără relaţia cu lideri precum Putin: „Este un lucru bun să te înţelegi cu ei”

Donald Trump, candidat republican pentru un nou mandat la Casa Albă la alegerile din toamnă, şi-a apărat luni relaţia cu lideri autoritari precum Vladimir Putin (Rusia), Kim Jong-Un (Coreea de Nord) şi Xi Jinping (China).

El a spus că "este un lucru bun" să te înţelegi cu ei, potrivit EFE.

"A te înţelege cu ei este un lucru bun, nu ceva rău", i-a spus el magnatului Elon Musk într-o conversaţie pe platforma X, deţinută de proprietarul Space şi Tesla.

Trump s-a felicitat că a putut să-i cunoască pe cei trei. "Îi cunosc pe fiecare dintre ei. Şi lăsaţi-mă să vă zic, lumea va spune: 'Oh, este teribil!' Nu spun nimic de bine sau de rău. Ei sunt în vârful jocului, sunt duri, sunt inteligenţi şi îşi vor proteja ţara. Probabil că îşi iubesc ţara".

Odată cu venirea la putere a democraţilor în ianuarie 2021, acestor lideri "nu le-a venit să creadă" ce întorsătură a putut lua SUA, a afirmat Trump.

Citește și
elon musk
UE, avertisment pentru Elon Musk înainte de interviul său pe X în direct cu Donald Trump

În cadrul interviului acordat platformei de socializare X, Trump a lansat, de asemenea, un atac puternic la adresa preşedintelui american Joe Biden, reproşându-i invazia rusă în Ucraina. Trump susţine că Rusia nu ar fi invadat Ucraina dacă Biden nu ar fi fost preşedinte, potrivit Business-Standard.

De altfel, nu este prima oară când Trump critică gestionarea crizei ucrainene de către succesorul său Joe Biden, iar atitudinea favorabilă a lui Donald Trump faţă de preşedintele rus a făcut în trecut obiectul unor puternice critici nu doar în SUA.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult