Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Donald Trump, între proces și campanie electorală. Scriitoarea Jean Carroll, la New York: „Mi-a distrus reputația”

Scriitoarea Jean Carroll, care îl condamnase pe Donald Trump în 2023 la despăgubiri pentru agresiune sexuală a spus, miercuri, că el i-a distrus reputația.  

Fostul preşedinte al Statelor Unite, care visează să redevină unul, face naveta în această săptămână între campania sa pentru primele alegeri primare republicane şi tribunalul din Manhattan, cu ambiţia de a transforma sala de judecată într-un forum politic, scrie News.ro.

Întors marţi seara la Trump Tower din New York, după un miting în statul New Hampshire (nord-est), îngheţat şi înzăpezit, unde vor avea loc alegerile primare la 23 ianuarie, magnatul în vârstă de 77 de ani şi-a petrecut ziua de miercuri la tribunalul civil federal din oraş în faţa fostei editorialiste a revistei Elle, E. Jean Carroll, în vârstă de 80 de ani.

„Sunt aici pentru că Donald Trump m-a agresat (sexual), când am scris despre asta, el a minţit şi mi-a distrus reputaţia", a spus ea în faţa celor nouă juraţi, potrivit televiziunilor CNN şi NBC, care au avut acces în sala de judecată.

Într-o atmosferă tensionată, Trump a comentat cu voce tare cu avocaţii săi mărturia reclamantei. Judecătorul i-a ordonat apoi să vorbească mai încet, deoarece dacă fostul preşedinte „are dreptul de a fi prezent (...), acest drept îi poate fi luat".

Citește și
donald trump
Joe Biden: Donald Trump este favoritul net al celeilalte tabere în acest stadiu

„Îmi imaginez că aţi dori să fac asta", a spus magistratul Lewis Kaplan. „Mi-ar plăcea asta", a replicat Donald Trump cu sarcasm.

„Judecător ticălos”

La ieşire, pe Wall Street, omul de afaceri a atacat din nou în faţa jurnaliştilor un judecător ticălos" pentru că a refuzat să amâne procesul pentru ca el să poată participa la funeraliile soacrei sale, care a murit în urmă cu opt zile.

El urma să se întoarcă în New Hampshire în cursul serii pentru un alt miting de campanie.

De marţi, Carroll se confruntă cu bărbatul pe care îl acuză de mai mulţi ani că a violat-o în urmă cu aproape 30 de ani.

Într-un prim proces desfăşurat în luna mai la New York, ea a reuşit în cele din urmă să fie găsit responsabil civil pentru „agresiune sexuală" în 1996 într-o cabină de probă a unui mare magazin din oraş şi pentru defăimare pentru comentarii făcute în 2022. Donald Trump a fost obligat să-i plătească cinci milioane de dolari drept despăgubiri.

El a făcut apel şi nu a fost niciodată urmărit penal în acest caz.

În ciuda hotărârii judecătoreşti, el a continuat să îşi denigreze şi să îşi insulte victima, o femeie „nebună" cu o „poveste falsă" pe care „nu o văzuse în viaţa (sa)".

"Este o minciună", a insistat ea, pledând pentru "reputaţia ei" şi cerând cel puţin zece milioane de dolari pentru daune morale şi profesionale.

Campanie electorală începută în forță

Magnatul şi favorit al alegerilor primare ale Partidului Republican, care a zdrobit luni adunarea electorală din Iowa, stat din Midwest, este ţinta a cel puţin şase proceduri civile şi penale în acest an.

Dar el transformă fiecare dintre acuzaţiile sau apariţiile sale în platforme electorale.

El şi-a intensificat invectivele împotriva justiţiei şi a taberei democrate a preşedintelui Joe Biden, pe care o acuză că încearcă să îl condamne pentru a-l împiedica să câştige alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Donald Trump repetă că succesorul său la Casa Albă din 2021, şi din nou probabil adversar, orchestrează "o vânătoare de vrăjitoare".

Acest al doilea proces de defăimare ar trebui să dureze câteva zile, dar este limitat în fond şi în timp datorită primei sentinţe civile din luna mai a anului trecut.

Dezbaterile se bazează pe o altă cerere de defăimare formulată de Carroll pentru declaraţii anterioare făcute de Donald Trump în iunie 2019, în urma primelor acuzaţii de viol conţinute în cartea sa.

Pe atunci preşedinte al Statelor Unite, el afirmase că femeia care „nu era genul lui" a inventat totul pentru a „vinde o nouă carte". Procedurile au fost amânate, dar acest al doilea proces a fost menţinut şi trebuie să analizeze şi comentariile făcute de Donald Trump începând din primăvara anului 2023.

Iar aceste noi eşecuri în justiţie ridică în general problema comportamentului acestui bărbat faţă de femei, după numeroase acuzaţii de agresiune sexuală, niciodată judecate în instanţă penală.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult