Donald Trump, criticat dur pentru comportamentul de la summitul cu Putin: „Cea mai jenantă prestație”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Mai mult, a discreditat serviciile americane de informaţii, preferând să-i dea crezare lui Putin când spune că Rusia nu s-a amestecat în alegerile americane. Un fost director CIA l-a acuzat de trădare, iar unul dintre duşmanii săi politici, senatorul John McCain, consideră că Trump s-a umilit.
Donald Trump a preferat să discute singur cu Vladimir Putin, ca să-l cântărească mai bine şi să-şi dea seama ce fel de om e. Dar şi pentru că, spun surse de la Casa Albă, n-a vrut să-l încurce consilierii săi, care au o atitudine mult mai fermă decât el faţă de Rusia.
Consilierul pentru securitate naţională, şeful diplomaţiei şi o expertă în relaţia cu Rusia i s-au alăturat abia după două ore în care a discutat doar cu Putin, însoţiţi de translatori. Punctul cel mai comentat al conferinţei de presă este acela în care Donald Trump a părut să-i acorde credit lui Putin în defavoarea propriilor servicii de informaţii.
Reporter: „Toate agenţiile americane de informaţii au ajuns la concluzia că Rusia a intervenit. Dvs. pe cine credeţi?” Trump: „Preşedintele Putin tocmai a spus că n-a fost Rusia. Voi spune asta: nu văd de ce ar fi făcut-o.” Reporter: „Domnule preşedinte Putin, v-aţi dorit să câştige preşedintele Trump alegerile? Şi aţi ordonat vreunui oficial rus să-l ajute să câştige?” Putin: „Da, am vrut să câştige, pentru că vorbea despre normalizarea relaţiilor Statelor Unite cu Rusia."
În timp ce criticile democraţilor erau poate de aşteptat, Donald Trump a fost criticat şi în interiorul propriului partid.
Marco Rubio, senator republican: „Ce a spus preşedintele azi este inexact. Comunitatea de informaţii a adunat o cantitate fără precedent de dovezi nu doar că Rusia a făcut eforturi să influenţeze în 2016, ci face eforturi şi acum să se amestece în societatea americană."
Bob Cork, preşedintele Comisie de Afaceri Externe din Senat: „Oricine a avut de-a face cu Putin înţelege perfect că cel mai bun mod de a trata cu el e de pe poziţii de forţă. Şi mi s-a părut că declaraţiile preşedintelui ne-au făcut să părem o ţară mai degrabă slabă."
Republicanul John McCain a avut o reacţie mult mai dură. „Conferinţa de presă de la Helsinki a fost una dintre cele mai ruşinoase prestaţii ale vreunui preşedinte american din istoria recentă", a scris el într-un comunicat. „Pagubele provocate de naivitatea, egocentrismul, falsa senzaţie de egalitate şi simpatia pentru autocraţi ale preşedintelui Trump sunt dificil de calculat. Dar e clar că summitul de la Helsinki a fost greşeală tragică."
William Burns, fost ambasador SUA la Moscova: „Conferinţa de presă a fost cea mai jenantă prestaţie a unui preşedinte american pe scena mondială pe care am văzut-o vreodată. Să stai alături de un adversar şi rival străin şi să-ţi trădezi propriile instituţii şi servicii de informaţii e şocant."
De altfel, la scurt timp după reuniunea de la Helsinki, justiţia americană a inculpat o femeie de naţionalitate rusă, acuzată că s-a infiltrat într-o organizaţie politică americană la ordinul unui înalt oficial de la Kremlin.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!