Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Donald Trump anunţă că se va întâlni cu Kim Jong-un pe 12 iunie, în Singapore

Your browser doesn't support HTML5 video.

Summitul istoric între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un va avea loc la 12 iunie în Singapore, potrivit unui anunţ făcut joi pe Twitter de liderul de la Casa Albă.

''Întâlnirea extrem de aşteptată între Kim Jong-un şi mine va avea loc la Singapore pe 12 iunie. Amândoi vom încerca să facem din aceasta un moment foarte important pentru pace în lume!'', a scris preşedintele SUA.

La 7 mai, cotidianul sud-coreean Chosun Ilbo a anunţat că summitul Trump-Kim se va desfăşura, probabil, la mijlocul lunii iunie, în Singapore.

Agenţia sud-coreeană de presă Yonhap relatase deja la sfârşitul săptămânii trecute că Singapore este favorit pentru a găzdui întâlnirea Trump-Kim.

Donald Trump lăsase anterior să se înţeleagă că Zona demilitarizată (DMZ), unde a avut loc la sfârşitul lui aprilie al treilea summit intercoreean, ar fi locul potrivit pentru întâlnirea sa cu Kim Jong-Un. Mongolia şi Elveţia au fost, la rândul lor, citate drept posibile gazde ale întrevederii.

Citește și
Donald Trump
Donald Trump ameninţă Iranul cu consecinţe "foarte grave"

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult