Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Donald Trump a primit o dublă lovitură din partea Senatului SUA

Senatul american i-a dat joi o dublă lovitură lui Donald Trump, cerând încetarea susţinerii SUA pentru coaliţia internaţională din Yemen şi acuzând responsabilitatea prinţului încoronat Mohammed bin Salman în uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi.

Aprobate atât prin voturile senatorilor democraţi, cât şi prin cele ale republicanilor, cele două rezoluţii distincte nu vor merge mai departe de Senat pentru moment, relatează Agerpres, citând AFP. Ele nu ar urma să fie dezbătute în Camera Reprezentanţilor cel puţin până la schimbarea de majoritate din ianuarie, şi nu par să fie gata pentru a primi semnătura preşedintelui american, care întreţine bune relaţii cu aliatul strategic saudit.

Ele au însă o mare putere simbolică şi reprezintă o mărturie a furiei senatorilor faţă de Riad, provocată de conflictul sângeros din Yemen şi de uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

Cei 49 de democraţi din cei 100 de senatori americani au votat în favoarea rezoluţiei privind Yemenul, precum şi şapte senatori republicani. Trei senatori republicani s-au abţinut.

"Nu vom mai lăsa să ne dicteze angajamentul militar un regim despotic şi asasin din Arabia Saudită", a declarat senatorul independent Bernie Sanders, unul dintre promotorii textului.

Această rezoluţie face apel la preşedintele american "să retragă forţele armate americane din ostilităţile din Yemen sau care afectează Yemenul, cu excepţia forţelor americane angajate în operaţiuni care vizează Al-Qaida sau forţele asociate".

Acest vot "trimite un mesaj puternic din partea SUA coaliţiei" saudite, a apreciat Daniel Schneiderman, din cadrul centrului de reflecţie International Crisis Group (ICG).

ONU a anunţat joi un armistiţiu în regiunile ameninţate de foamete din Yemen, unde patru ani de război s-au soldat cu circa 10.000 de morţi şi în jur de 20 de milioane de persoane sunt ameninţate de foamete.

"Pacea este posibilă", a declarat Mike Pompeo, şeful diplomaţiei americane, care a rămas totuşi mut asupra votului senatorilor.

Liderul republicanilor în Senat, Mitch McConnell, a făcut apel la un vot împotriva acestei rezoluţii, care atacă la modul mai general prerogativele prezidenţiale pentru angajarea SUA în conflicte în străinătate.

Însă într-un gest remarcat, McConnell a susţinut cea de a doua rezoluţie, propusă de republicanul Bob Corker.

În contradicţie netă cu declaraţiile publice ale lui Donald Trump, care a pus sub semnul întrebării rolul lui Mohammed bin Salman, acest text adoptat fără nicio opoziţie "estimează că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman este responsabil de uciderea" sauditului Jamal Khashoggi.

Editorialistul de la Washington Post a fost ucis pe 2 octombrie în consulatul ţării sale de la Istanbul, iar apoi cadavrul său a fost dezmembrat în cadrul unei operaţiuni "neautorizate", potrivit Riadului.

Rezoluţia cere, pe de altă parte, eliberarea lui Raif Badawi, un blogger încarcerat pentru "insultă" adusă islamului, şi a surorii sale Samar Badawi, dar şi a militantelor "deţinute politice" arestate în 2018.

Senatorii au grijă să sublinieze că relaţia cu Riadul este "importantă pentru securitatea SUA şi interesele sale economice".

Ei însă denunţă actele regatului precum angajamentul Arabiei Saudite în războiul din Yemen, cazul premierului libanez Saad Hariri şi "suprimarea disidenţei" din ţară.

Acest comportament afectează, potrivit textului, "relaţia între SUA şi Arabia Saudită, element esenţial în stabilitatea regiunii", în special în contrapondere la Iran.

"Condamnarea unanimă a prinţului moştenitor saudit de către Senatul american îi trimite un mesaj puternic regelui Salman: această problemă în relaţiile SUA-Arabia Saudită nu poate fi băgată sub covor sau ignorată", a reacţionat pe Twitter Martin Indyk, fost diplomat american şi specialist în Orientul Mijlociu în cadrul grupului de reflecţie Council on Foreign relations.

"Bravo senatorilor republicanilor încă prea puţini care s-au ridicat pentru a apăra decenţa cea mai elementară", a adăugat el.

Însă fronda împotriva lui Donald Trump pare limitată la chestiunea prinţului saudit, "un nebun periculos" potrivit senatorului republican Lindsey Graham.

Iar preşedintele Trump va putea conta pe un Senat mai binevoitor în ianuarie, cu o majoritate republicană întărită (53-47) şi în urma plecării mai multor voci critice din acest for, printre care şi Bob Corker, comentează AFP.

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult