Donald Trump a pledat nevinovat la toate cele 37 de capete de acuzare împotriva sa. „Aceasta nu este America noastră”
UPDATE: Audierea de la tribunalul din Miami s-a încheiat oficial. Asistentul fostului președinte american, Walt Nauta, nu a fost pus sub acuzare pentru că nu are un avocat local care să îl reprezinte, precizează Reuters. Cu toate acestea, judecătorul Jonathan Goodman l-a instruit să nu vorbească cu martorii despre acest caz și i-a permis să plece pe propria răspundere.
UPDATE: Donald Trump a pledat nevinovat pentru toate cele 37 de capete de acuzare din cel mai recent rechizitoriu împotriva sa privind acuzațiile penale potrivit cărora ar fi păstrat documente clasificate după ce a plecat de la Casa Albă, informează agenția de presă Baha. "Fără îndoială, pledăm nevinovat", a declarat avocatul său Todd Blanche în cursul audierii, a constatat un jurnalist al agenţiei France Presse, conform Agerpres.
UPDATE: Fostul preşedinte american Donald Trump a fost reţinut marţi, conform procedurilor, la tribunalul din Miami, unde i se vor lua amprentele înainte de a se înfăţişa în faţa judecătorului pentru a răspunde acuzaţiilor penale potrivit cărora a păstrat în mod ilegal documente de securitate naţională când a părăsit funcţia şi a minţit oficialii care au încercat să le recupereze, relatează CNN, potrivit News.ro.
UPDATE: "Astăzi nu este vorba despre Donald J. Trump, care este sfidător. Nu este vorba despre Partidul Republican. Nu este vorba despre alegerile din 2024. Este vorba despre distrugerea principiilor americane de lungă durată care au diferențiat această țară de atâta timp", a declarat avocata lui Trump, Alina Habba, într-o conferință de presă susținută în afara tribunalului din Miami.
Habba a comparat punerea sub acuzare a lui Trump cu "genul de lucruri pe care le vezi în dictaturi".
"Ceea ce i se face președintelui Trump ar trebui să îi îngrozească pe toți cetățenii acestei țări. Aceasta nu este America noastră", a spus Habba, citată de CNN.
Trump, așteptat să țină un discurs la clubul lui de golf din New JerseyTrump şi fostul său consilier Walt Nauta au fost reţinuţi, a declarat un oficial al tribunalului, înainte de audierea programată pentru ora locală 15.00 (22.00, ora României), când ar urma să spună cum pledează în cazul celor 37 de capete de acuzare.
Actul de acuzare susţine că Trump a conspirat cu Nauta pentru a păstra documente clasificate şi a le ascunde de un mare juriu federal. Nauta, care a lucrat pentru Trump la Casa Albă şi la Mar-a-Lago, urmează să compară alături de Trump.
Audierea nu va fi publică.
Trump şi-a proclamat în repetate rânduri nevinovăţia şi acuză administraţia preşedintelui democrat Joe Biden că îl vizează în mod special.
Punerea sub acuzare a unui fost preşedinte al SUA pentru acuzaţii federale este fără precedent în istoria americană.
Luarea în custodie a acuzatului şi amprentarea lui, în momentul în care se prezintă la tribunal pentru a fi inculpat oficial, este o procedură standard. La fel s-a întâmplat şi în aprilie, în cazul primei înfăţişări a lui Trump în faţa tribunalului din New York, unde se confruntă cu un alt proces, la nivel de stat, pentru alte acuzaţii legate de campania electorală din 2016.
După încheierea procedurilor de la tribunalul din Miami, Donald Trump este aşteptat marţi seara la clubul lui de golf din New Jersey, unde va rosti un discurs (la ora 3 noaptea, ora României).
Știrea inițială
Donald Trump a sosit, marţi, la tribunalul din Miami unde urmează să fie inculpat oficial pentru că a păstrat ilegal documente de securitate naţională atunci când a părăsit funcţia şi i-a minţit pe oficialii care au încercat să le recupereze.
Lui Donald Trump, fostul președinte al SUA, urmează să i se ia amprentele digitale şi va spune cum pledează la cele 37 de capete de acuzare în cadrul unei audieri programate pentru ora locală 15:00 (22:00, ora României). Audierea urmează să fie închisă pentru camerele de luat vederi şi transmisiunile în direct.
Este a doua vizită pe care Trump o face în sala de judecată în ultimele două luni. În aprilie, el a pledat nevinovat la acuzaţiile aduse de statul New York în cazul unei plăţi incorect înregistrate în actele fiscale pentru o vedetă porno, Stormy Daniels, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea, în campania electorală din 2016. Spre deosebire de New York, unde este vorba de acuzaţii aduse la nivel de stat, apariţia sa de marţi de la Miami este pentru acuzaţii federale.
Fanii lui Trump, prezenți în afara tribunaluluiÎn afara tribunalului, susţinătorii au aplaudat sosirea lui Donald Trump. Poliţia a închis mai devreme străzile din jur pentru a investiga o posibilă ameninţare cu bombă despre care a spus mai târziu că nu reprezintă un pericol. Primarul din Miami, Francis Suarez, a declarat reporterilor prezenţi în faţa tribunalului că nu au existat probleme de securitate.
Autorităţile s-au pregătit pentru mulţimi de până la 50.000 de persoane şi pentru posibile violenţe, de teama repetării unui atac ca cel din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului american.
Sursa: News.ro, Baha.com, BBC, CNN
Etichete: donald trump , Florida , miami
Dată publicare: 13-06-2023 21:34