Donald Trump a ajuns la Davos. Cu cine se va întâlni președintele american
În momentul în care elicopterul Marine One a aterizat pe pistele din staţiunea de schi elveţiană, participanţii s-au adunat deja în număr mare la centrul de congrese din Davos, pentru a asista la discursul foarte aşteptat al lui Donald Trump în faţa elitei politice şi economice mondiale.
Preşedintele american are de asemenea prevăzute o serie de întrevederi bilaterale, în special cu preşedintele irakian, preşedinta Comisiei Europene şi cu premierul pakistanez.
Dacă Forumul de la Davos se anunţă dominat de problema climei, preşedintele american, în campanie pentru a fi reales, a preferat, într-o postare pe Twitter în care anunţa deplasarea sa în Elveţia, să pună accent pe bilanţul său economic, care face din SUA "NUMĂRUL UNU din univers".
„În drum spre Davos, pentru a-i întâlni pe Liderii lumii şi afacerilor, şi a aduce (...) sute de miliarde de dolari în SUA!”, a scris el.
Aceasta este a doua participare a lui Donald Trump la Forumul de la Davos. El a mai făcut această deplasare în 2018 şi, în pofida retoricii sale virulente împotriva liberului schimb promovat de Davos, a fost mai degrabă bine primit de lumea afacerilor, care a apreciat la acea dată politica sa fiscală generoasă pentru întreprinderi.
În Statele Unite se reia procesul pentru destituirea lui Trump
Donald Trump a ajuns la Davos cu câteva ore înaintea începerii dezbaterilor în cadrul procesului pentru destituirea sa, în Senatul de la Washington.
La Washington, cei 100 de aleşi din Senat se vor pronunţa asupra timpului alocat prezentărilor acuzării - formate de către democraţi în Camera Reprezentanţilor - şi apărării - încredinţate avocaţilor care îl reprezintă pe Donald Trump, precum şi asupra duratei întrebărilor adresate de către senatorii-juraţi.