Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi tineri pasionaţi de parkour, reţinuţi după ce au escaladat un turn al domului din Milano

Doi tineri care au escaladat, vineri dimineaţă, turnul principal al domului din Milano au fost reţinuţi de poliţie.

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 18 şi, respectiv, 20 de ani, sunt din Franţa şi fac parte dintr-un grup de parkour, potrivit mass-media italiene, scrie dpa, citată de Agerpres.

Pasionaţii de parkour parcurg adesea trasee citadine sărind peste diferite structuri, scopul fiind acela de a depăşi orice obstacol, folosind doar mijloacele propriului corp.

Când tinerii au fost descoperiţi de trecători şi de poliţie la scurt timp după ora 6 dimineaţa, ei au coborât de bună voie şi au fost reţinuţi de serviciile de urgenţă aflate la faţa locului, a scris pe Twitter Marco Granelli, consilier municipal pentru securitate şi protecţie civilă.

Se pare că obiectivul celor doi era să urce pe statuia Madonnina, aflată în vârful principalului turn al catedralei, la aproximativ 108,5 metri deasupra solului.

Citește și
avion
Panică la bordul unui avion. O furtună puternică i-a spart fuzelajul și i-a avariat aripile și reactoarele | FOTO

Tinerii aveau la ei telefoane mobile şi camere de luat vederi pentru a-şi filma fapta îndrăzneaţă.

Se bănuieşte că cei doi s-au ascuns în dom peste noapte.

Poliţia a declarat că o anchetă este în curs de desfăşurare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult