Atac armat în Belgia, comis de un individ eliberat de o zi: trei morți
Your browser doesn't support HTML5 video.
Centrul de criză belgian a anunţat marţi că situaţia la locul atacului armat de la Liège este întru totul sigură şi că nu există motive ca nivelul alertei teroriste să fie ridicat.
”Nu există încă absolut nicio confirmare a faptului că incidentul ar avea vreo legătură cu terorismul”, a declarat Yves Stevens de la centrul de criză a declarat pentru AP.
Dosarul a fost încredinţat parchetului federal, competent în domeniul terorismului.
”Există elemente care merg în direcţia unui act terorist”, a justificat pentru AFP Eric Van Der Sypt, un purtător de cuvânt al parchetului.
Atacul a avut loc către ora locală 10.30 (11.30, ora României), pe bulevardul Avroy, o arteră importantă în oraş.
Bărbatul s-a apropiat de doi ofiţeri de poliţie, din spate, înarmat cu un cuţit şi i-a înjunghiat de mai multe ori, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii Philippe Dulieu.
Atacatorul ”le-a luat apoi armele. El a folosit armele împotriva ofiţerilor, care au murit”, a declarat Dulieu.
El a împuşcat după aceea mortal un bărbat în vârstă de 22 de ani, aflat într-un vehicul în apropiere, a spus purtătorul de cuvânt.
După ce a tras pe domeniul public, atacatorul s-a refugiat într-un liceu.
A urmat o scurtă luare de ostatici, în timpul căreia o persoană a fost rănită, potrivit unor surse oficiale, scrie news.ro.
Cele trei victime ale atacatorului sunt doi poliţişti şi ”pasagera unui vehicul” care circula în cartier, a declarat pentru AFP Catherine Collignon, o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Liège.
”Nu ştim nimic, pentru moment”, a declarat ea despre motivaţiile atacatorului, fără să poată să confirme informaţii de presă potrivit cărora acesta ar fi strigat ”Allah Akbar”.
Publicaţii belgiene afirmă că atacatorul - cunoscut în legătură cu mai multe delicte - a fost eliberat cu o zi înainte de la Închisoarea Lantin, situată în apropiere de Liège.
”Ne gândim la victimele acestui act odios de la Liège”, a reacţionat pe Twitter ministrul belgian de Interne Jan Jambon, adăugând că autoprităţile încearcă să stabilească ”ceea ce s-a întâmplat exact”.
Guvernatorul provinciei Liège a anunţat că luarea de ostatici care a urmat atacului armat a avut loc într-un liceu.
”Elevii se află în securitate şi niciunul nu a fost rănit”, a scris el pe Twitter.
Liege a fost scena unui fapt similar în 2012, când un trăgător a ucis patru persoane şi a rănit peste 100, înainte de a se sinucide.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!